♦ Platforma este folosită de peste 90 de dezvoltatori şi agenţii, care administrează circa 100. 000 de active imobiliare, în valoare de aproape 11 miliarde de euro.

VAUNT, start-up-ul românesc de proptech care a dezvoltat un ecosistem de soluţii software pentru piaţa imobiliară, a atras al doilea client din Statele Unite, o agenţie din New Jersey, la câteva săptămâni după primul contract semnat pe piaţa americană, încheiat cu firma de relocare Pinpointe din New York. Start-up-ul este acum prezent oficial în două state americane şi poartă discuţii pentru extinderea în zona de Vest a ţării. VAUNT a ajuns la circa jumătate din ţinta de 1 milion de dolari venituri recurente, cu o creştere de aprox.

20% faţă de luna precedentă, şi şi-a reorientat strategia dinspre investitori către agenţiile imobiliare – segmentul pe care mizează pentru accelerarea pe piaţa americană. „Noi nu am ridicat capital extern, aşa că totul a fost finanţat de noi. A trebuit să ne descurcăm prin eforturi şi conexiuni proprii ca să ajungem acolo în SUA.

Am făcut foarte multă muncă de teren: mergeam la evenimente de specialitate, discutam cu oamenii şi ne construiam reţeaua. Apoi am început să ne organizăm propriile evenimente“, a relatat Irina Constantin (foto), cofondatoare şi CEO al VAUNT, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Start-up-ul a intrat pe piaţa americană cu un plan care s-a modificat pe parcurs.

Iniţial, echipa VAUNT pregătea un produs pentru investitorii din sectorul imobiliar, însă a descoperit că piaţa funcţionează diferit şi a început să se axeze pe agenţiile de real estate. „Ultima dată spuneam că dezvoltăm un produs pentru investitorii care cumpără proprietăţi «crossover», dar ne-am dat seama că acolo piaţa operează diferit, aşa că ne-am extins pe partea de agenţii, pe «brokerage», cum se spune la ei. Acolo sunt persoanele licenţiate care se ocupă de tranzacţie, şi pe partea asta am început să luăm clienţi“, a explicat ea, adăugânnd că unele dintre agenţiile imobiliare sunt dispuse să renunţe la soluţii ale unor companii americane mari în favoarea platformei româneşti.

„Unii dintre clienţii noştri vor renunţa la produse făcute de companii extrem de mari din Statele Unite pentru a folosi soluţia noastră, pentru că în momentul de faţă nu le acoperă total nevoile. Dacă există întrebarea dacă mai e loc pe piaţa americană pentru inovaţie, chiar şi în «real estate», pot spune că este mult loc“, a punctat ea. Adaptarea soluţiilor pentru piaţa din SUA a presupus însă mai mult decât traduceri.

Compania dezvoltă o soluţie de semnătură digitală cu un certificat recunoscut atât în Uniunea Europeană, cât şi în Statele Unite – utilă, de pildă, clienţilor care gestionează relocări la New York – şi a trebuit să înveţe reglementările specifice fiecărui stat. „Partea amuzantă, la care nu ne-am fi gândit, a fost traducerea anumitor termeni. O vizionare nu o poţi traduce «viewing», ci «showing».

Şi a trebuit să redenumim «ofertarea», pentru că la ei, legal, însemna ceva ce poate fi acţionat în instanţă“, a povestit Irina Constantin. Tot pentru piaţa americană, VAUNT construieşte un motor de „matching“ între cererea clienţilor şi inventarul agenţiilor, într-un context în care multe proprietăţi nu sunt listate public sau sunt în regim exclusiv, iar agenţii lucrează cu volume mari de informaţii, adesea din e-mailuri, fişiere Excel sau PDF-uri. Start-up-ul a crescut constant de la lansare şi, doar faţă de luna precedentă, a avansat cu circa 20%, conform datelor prezentate de Irina Constantin.

Numărul dezvoltatorilor care folosesc platforma a urcat de la 75, anul trecut, la peste 90 în prezent, iar numărul real al clienţilor este mai mare, întrucât fiecare dezvoltator poate avea mai multe proiecte simultan. „Ţintim venituri recurente de 1 milion de dolari şi am trecut deja de jumătate. Clienţii din SUA ne pot ajuta să ajungem mai repede acolo: la noi un apartament este 300.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *