ÎCCJ a luat o decizie în materie disciplinară pentru încălcarea obligațiilor de serviciu în cazul magistratului Pena Anca-Maria. Astăzi, Completul de 5 judecători în materie civilă a soluționat dosarul nr.

642/1/2026, având ca obiect recursul formulat de doamna judecător Pena Anca-Maria împotriva hotărârii nr. 3J din 3 martie 2026, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. 10/J/2025.

Prin hotărârea atacată, doamna judecător a fost sancționată disciplinar cu diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 3 luni, în temeiul art. 273 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 303/2022. Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, constatând că sunt întrunite elementele constitutive al abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art.

271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 referitoare la neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege.

S-a avut în vedere conduita doamnei judecător care a înregistrat, în mod constant şi progresiv, întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești, acestea fiind imputabile doamnei judecător a cărei conduită nu este justificată de cauze obiective și scuzabile . Sancțiunea disciplinară aplicată este menită să atragă atenția magistratului sancționat asupra consecințelor negative inerente unui mod de lucru defectuos. Instanța supremă reafirmă astfel importanța îndeplinirii în termenele prescrise de lege a îndatoririlor profesionale specifice unei funcții de prestigiu în sistemul judiciar, arată ÎCCJ.

Potrivit Inspecției Judiciare, judecătoarea Anca Maria Pena, judecător în Judecătoriei Sectorului 2 București, nu a redactat 330 de hotărâri judecătorești. „Acțiune disciplinară Pena Anca Maria, judecător în Judecătoriei Sectorului 2 București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit.

q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor: S-a reținut că fapta doamnei judecător concretizată în neredactarea în termenul legal a unui număr de 330 hotărâri judecătorești, cele mai vechi fiind din februarie 2023, în condițiile în care magistratul a mai fost sancționat disciplinar pentru aceeași faptă, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare sus-menționate dat fiind că procedurile judiciare s-au prelungit nejustificat, părțile au fost lipsite de posibilitatea exercitării unei eventuale căi de atac, iar în cauză nu s-au identificat elemente de natură a înlătura caracterul imputabil al faptei ”, a precizat Inspecția Judiciară . Judecătoarea Anca Maria Pena de la Judecătoria Sectorului 2 a fost vizată de mai multe acțiuni ale Inspecției Judiciare și sancționată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Principalele acuzații au vizat nerespectarea termenelor legale pentru redactarea a sute de hotărâri judecătorești. În 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis diminuarea indemnizației sale cu 15% pe o perioadă de timp, modificând o sancțiune inițială dată de CSM. Inspecția Judiciară a înaintat o nouă acțiune disciplinară împotriva magistratei, constatând grave restanțe în motivarea a sute de hotărâri.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *