Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Victimele au fost preluate de ambulanță și transportate la spital Doi adulţi şi cinci copii au fost transportaţi la spital, după ce o pasarelă din Gara Fluvială Călăraşi, care făcea legătura cu un ponton la braţul Borcea, ar fi intrat în balans şi s-a îndoit, iar oamenii au alunecat în gol. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi, Ovidiu Tătăran, a precizat luni, pentru AGERPRES, că incident ul s-a petrecut acum o zi, în timpul evenimentului „Dunărea ne uneşte”.

Astfel, mai multe persoane au urcat pe o pasarelă din metal pentru a se deplasa la un ponton pentru a fi preluate de o barcă, la braţul Borcea, iar pasarela „ar fi intrat în balans” şi „ar fi cedat sub greutatea lor” şi, cel mai probabil, „pasarela s-a îndoit”, a explicat sursa citată. „Pasarela era la o înălţime de aproximativ 2 metri, iar când s-a îndoit, persoanele aflate pe aceasta au suferit o precipitare de o jumătate de metru”, a completat purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi. La faţa locului au intervenit pompierii şi echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi.

„În ziua de duminică, în jurul orei 18:00, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină, alături de colegii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Călăraşi, la un incident produs în Portul turistic Călăraşi, unde şapte persoane (doi adulţi şi cinci copii) au suferit diverse traumatisme în timp ce traversau o pasarelă care s-a avariat. (… ) În urma acestui incident: un adult în vârstă de 33 ani, respectiv o mamă şi copilul său, în vârstă de 8 ani, au fost preluaţi de către echipajul încadrat pe autospeciala SMURD, un alt copil de 4 ani împreună cu mama sa au fost preluaţi de un echipaj SAJ Călăraşi, copilul prezentând un traumatism abdominal, un minor, în vârstă de 16 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral a fost preluat, de asemenea, de una dintre ambulanţele SAJ Călăraşi, un alt minor, de 13 ani, care prezenta un traumatism la degetul membrului superior, a fost preluat de un echipaj SAJ Călăraşi, iar o fetiţă de 10 ani ar fi suferit un atac de panică”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Călăraşi.

Niciuna dintre persoanele duse la spital nu a rămas internată, a precizat Ovidiu Tătăran. Consiliul Judeţean (CJ) Călăraşi a declanşat un proces de evaluare a incidentului, în condiţiile în care această pasarelă a fost preluată chiar în acest an de la Primăria Călăraşi, în cadrul unui proiect transfrontalier. „Noi, CJ, am preluat pasarela de la Primăria Călăraşi.

Noi facem propria noastră evaluare. A fost un proiect la Gara Fluvială şi pasarela aceea ducea de la Gara Fluvială la un ponton, de unde urma să fie preluaţi pasagerii. Acum, pasarela era în administrarea CJ, a fost un proiect în care am fost şi noi lider de proiect, dar procedura a fost organizată şi derulată în cadrul Primăriei.

Pasarela fusese preluată anul acesta în administrarea CJ de la Primăria Călăraşi, a fost un proiect transfrontalier”, a afirmat, pentru AGERPRES, administratorul public al judeţului Călăraşi, Bogdan Mihai. AGERPRES Citește pe Antena3. ro Ruptură uriașă între Călin Georgescu și Realitatea Plus după scandalul live cu Anca Alexandrescu.

Postul TV așteaptă scuze &times Citește pe LongevityMagazine. ro Trucul care te face să adormi instantaneu când te trezești noaptea Citește pe Fanatik. ro Anunț oficial!

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *