Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ilie Bolojan ripostează dur la atacurile PSD Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a reacționat la acuzațiile lansate de președintele PSD, Sorin Grindeanu, și a negat că ar fi susținut sau negociat învestirea guvernului tehnocrat condus de Eugen Tomac. Acesta a respins afirmațiile făcute de liderul PSD, Sorin Grindeanu, privind susținerea cabinetului tehnocrat condus de Eugen Tomac, punctând că aceasta variantă a fost menționată doar ca o variantă teoretică și constituțională.

„Ca să fie clar: niciodată nu am formulat vreun acord, nici măcar de principiu, pentru învestirea unui guvern tehnocrat . Am spus public că aceasta ar fi putut fi una dintre soluțiile teoretice constituționale, în funcție de îndeplinirea unor condiții care nu au fost îndeplinite. Totodată, nu s-a pus problema să tranzacționez pentru mine sau pentru vreo altă persoană vreo funcție, în schimbul unui acord care nu a fost vreodată în discuție”, notează liderul liberal.

„Și, cel mai important, în și pentru PNL decide PNL, prin forurile statutare și prin vot deschis. Deciziile în și pentru PNL nu se iau pe sub masă, oricât de importantă ar fi aceasta”, mai spune Bolojan. „De la începutul acestei crize, declanșate pentru distrugerea PNL, ar fi trebuit să înțelegem măcar cât de scurte sunt picioarele minciunii.

Ca și ale trădării, de altfel”, conchide premierul interimar. Citește pe Antena3. ro Ivana Knoll a venit și la Cupa Mondială 2026 iar prezența ei a încins atmosfera.

Dar, din păcate, asta nu a ajutat echipa Croației &times Citește pe LongevityMagazine. ro Ce spune psihologia despre celebra afirmație a lui Confucius: „Nu contează cât de încet înaintezi, atâta timp cât nu te oprești”? Citește pe Fanatik.

ro Dramă pentru comentatorul sportiv!

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *