În al treilea an de încetinire a economiei la o rată de sub 1%, oamenii se întreabă dacă este vorba de o pauză de respiraţie şi creşterea se va relua sau, aşa cum se spune, modelul anterior s-a epuizat şi va trebui găsit altceva pentru a accelera spre 3-5% anual. Anuarul Cei mai mari jucători din economie (CMMJE), aflat la a 21-a ediţie, arată însă că vectorii creşterii – şi anume liderii din cele aproape 80 de sectoare de activitate analizate – au resurse suficiente, şi de profitabilitate, şi de productivitate, pentru viitor.
Puţini îşi dau seama că economia românească este astăzi atât de sofisticată, de diversă şi de efervescentă, prin companiile sale cele mai dinamice din diverse sectoare precum energie (exemplu Enevo), farma (ex. Farmacia Tei), retail (ex. La Cocoş), producţie de ape cu vitamine (ex.
Vitamin Aqua), fast-food (ex. Spartan), IT (ex. UiPath, FinTech OS), încât nu mai e nevoie decât de o masă critică pentru a decola cu totul.
Această masă critică înseamnă mobilizarea resurselor rămase încă nefolosite. Sunt resurse umane, geografice, geologice, financiare şi instituţionale insuficient utilizate. Cine va reuşi să pună în valoare mediul rural, de exemplu, cu mici ateliere de producţie de orice în cele 4.
000 de comune ale României – pentru alimente, de biciclete, reparaţii auto sau chiar servicii IT – va descoperi aurul. Extinderea infrastructurii de gaze, canalizare şi apă va deschide drum spre economie unei noi Românii, o Românie care lipseşte astăzi când vorbim de consumul de bere, de pastă de dinţi sau de computere. Doar aducerea la nivel standard a acestei Românii va asigura creştere de cel puţin 5% pe an pentru încă două decenii, necesară pentru recuperarea decalajelor faţă de Europa de Vest.
România poate imagina o decolare care să menţină prezenţa masivă a populaţiei în mediul rural ca pe un avantaj strategic. Extinderea reţelei de infrastructură de autostrăzi de la est la vest şi de la nord la sud, în următorii cinci ani, şi a reţelelor de şosele adiacente va capilariza dezvoltarea economiei. Firmele de distribuţie şi companiile de logistică vor fi chemate să pună în valoare resursele locale şi să le găsească cea mai bună utilizare.
Ceea ce pare astăzi un dezavantaj strategic – nivelul mare al autoconsumului – va deveni un avantaj, pe măsură ce geografia, geologia şi biologia (plante, animale, oameni) vor fi determinante, mai mult decât tehnologia, în viaţa indivizilor. Goana după AI a arătat rapid că limitele sunt în producţia de metale rare, de energie şi, în curând, se va vedea ce preţ au alimentele de calitate faţă de cele produse industrial. Odată cu „comoditizarea“ tehnologiei şi a cunoştinţelor, bariera principală în calea dezvoltării va fi, în principal, accesul la resurse.
Oamenii îşi vor schimba alegerile pe măsură ce puterea oferită de AI le va da posibilitatea să producă mai mult şi mai repede orice. AI va aduce eliberarea, iar libertatea înseamnă selecţie. De aceea, miza următorilor ani pentru România va fi trecerea de la o economie de import la o economie de producţie de calitate.
Schimbările vor fi decisive odată cu revoluţia AI, care va democratiza cunoaşterea într-o măsură mult mai mare decât au făcut-o până acum electricitatea sau internetul. Cine are acces la resurse naturale de calitate – ceea ce este cazul României, din belşug – va beneficia de această transformare uriaşă în ceea ce priveşte lanţurile de producţie. O bună strategie de punere în valoare a acestor resurse, de apropiere a producătorului de consumator şi de scurtcircuitare a lanţurilor clasice – distribuţie, retail – va fi transformatoare şi va putea face din România o atracţie în Europa, din acest punct de vedere.
Acumularea de capital şi cunoaştere din ultimii 15 ani de creştere economică neîntreruptă, cu excepţia anului pandemiei, în 2020, va schimba structural economia românească şi îi va permite ieşirea din această perioadă de stagnare.