Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Lavanda este o adevărată vedetă a grădinii mediteraneene. Cu câteva tăieturi precise și un tratament la timp, lavanda ta va exploda într-o simfonie violetă anul viitor.
Lavanda nu este doar o plantă care miroase a sărbătoare, ci o adevărată vedetă a grădinii mediteraneene. Este elegantă, nepretențioasă și incredibil de recunoscătoare, dar numai dacă o tratăm corect. Printre cele mai importante sarcini care îi determină sănătatea și înflorirea este tăierea.
La prima vedere, poate părea simplu – iei o foarfecă și tai, dar ce ar putea merge prost? Ei bine, destul de multe, de fapt. O tăiere greșită sau neglijentă poate însemna mai puține flori, mai mult lemn și un tufiș neatractiv, care seamănă mai mult cu un gard viu uitat.
În primul rând, este necesar să se facă distincția între două perioade cheie de tăiere – vara și primăvara. Tăierea principală are loc după sfârșitul înfloririi, ceea ce înseamnă de obicei sfârșitul lunii august până la mijlocul lunii septembrie. În acea perioadă, planta este încă în creștere activă, astfel încât se poate recupera, se poate întări și se poate pregăti pentru iarna de după tăiere.
Dacă amânăm tăierea până în toamnă sau chiar iarnă, când vegetația este deja latentă, riscăm să provocăm daune și o recuperare lentă. Tăierea de primăvară nu este necesară, dar grădinarii experimentați o fac adesea ca o corecție ușoară a designului. În martie sau aprilie, când nu mai există niciun pericol de îngheț, orice lăstari înghețați, uscați sau cu creștere neregulată sunt îndepărtați pentru a încuraja o creștere armonioasă.
Cheia este: nu tăiați prea târziu în primăvară, deoarece procedând astfel, luați energie din lavandă pe care altfel ar investi-o în noi creșteri. Aici intervine precizia. Lavanda nu este o floare pe care să o tai fără milă.
Tăierea trebuie luată în considerare deoarece lavanda – și acest lucru este adesea trecut cu vederea – nu transferă tăieturile pe părțile lemnoase. Părțile lemnoase sunt acele tulpini vechi, gri, de la baza plantei, din care crește de obicei lavanda. Dacă le tăiați, nu va mai rămâne viață acolo.
Drept urmare, planta va rămâne cheală, lemnoasă și… ușor deprimată. O tăiere corectă înseamnă să îndepărtați tulpinile florale la câțiva centimetri sub știulete, dar tot în zona în care tulpinile sunt moi și verzi.
De regulă, aceasta înseamnă aproximativ o treime din înălțimea totală a plantei, dar trebuie să evaluați acest lucru vizual – fiecare lavandă are propriul caracter și creștere. Scopul este de a-i modela o formă bombată, simetrică, care promovează creșterea internă și aerarea, ceea ce este crucial pentru sănătatea tufei. Designul trebuie să fie armonios și uniform, nu lăsați lăstari lungi pe o parte și scurți pe cealaltă – decât dacă cultivați arta conceptuală a lavandei, pe care natura o pedepsește de obicei cu haos estetic.
Ar trebui să existe suficient spațiu în mijlocul tufei pentru ca aerul să circule și lumina să pătrundă chiar și în lăstarii mai jos. Lavanda netăiată nu va mai fi compactă de-a lungul anilor. Tufa se întinde, mijlocul devine lemnos și gol, iar florile sunt din ce în ce mai puține în fiecare an.
Aceasta este strategia naturală de apărare a plantei, forțând-o să se lemnifice ca formă de supraviețuire. Din păcate, aceasta înseamnă sfârșitul extazului violet și începutul luptei pentru estetica horticolă. Dacă lavanda ta este deja destul de lemnoasă, este posibilă o tăiere treptată de rejuvenare – îndepărtezi o parte din lemnul vechi în fiecare an, însă doar suficient cât planta se poate regenera.
Tăierile radicale ar trebui să fie ultima ta soluție – sau o scuză pentru a cumpăra un răsad nou. Nu chiar. Cultivăm cel mai adesea lavandă adevărată (Lavandula angustifolia) și lavandă (Lavandula x intermedia).
Prima este puțin mai delicată și mai mică, în timp ce a doua este mai robustă și mai mare – dar și mai puțin rezistentă la frig.