Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cum a cumpărat MApN drone germane fără licitație, legalizate retroactiv Prima de achiziție de sisteme de drone făcută prin programul SAFE, la finalul luni mai, a fost publicată în sistemul de achiziții publice abia săptămâna aceasta. Documentația de atribuire, ținută la secret Este vorba despre un contract de peste 37 de milioane de euro atribuită fără licitație, prin negociere directă, și fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Atât caietul de sarcini, cât și întreaga documentație de atribuire nu a fost făcută publică. Contractul, încheiat în 27 mai 2026, a ajuns la o companie din Germania, înființată de un fost ofițer al Forțelor Armate germane, iar la baza lui, MApN invocă Legea 95/2026 care a fost promulgată de către președintele României la data de… 12 iunie 2026 Ministerul Apărării Naționale a publicat, abia ieri, în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), primul contract de achiziție de sisteme de armament prin programul SAFE. Este vorba despre afacerea parafată de către MApN prin intermediul Unității Militare UM 02550 București – Direcția Generală pentru Armamente -, referitoare la un contract de achiziție a unor sisteme Mini-UAS Clasa I.
Mai exact, despre sisteme de drone militare de mici dimensiuni (Unmanned Aircraft System), sisteme care includ atât aeronava fără pilot, cât și „perifericele”. Concret, este vorba despre un vehicul aerian fără echipaj uman la bord, despre segmentul de pe sol, compus din stația de comandă, și din legătura Data Link, adică sistemul de comunicații radio sau prin satelit care transmite comenzile de la sol către dronă și care trimite telemetria și imaginile înapoi către operatorul care controlează zborul și care monitorizează datele de la sol. În acest contract, Ministerul Apărării Naționale a vizat achiziția a 34 de astfel de sisteme Mini-UAS Clasa I, ce urmează să fie livrate în cursul anului 2027.
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, în același contract mai intră și 15 kit-uri Scorpion, care permit transformarea sistemului din configurația „aripă fixă” în configurația „multicopter”. „Sistemele contractate vor fi utilizate pentru executarea misiunilor de supraveghere, completează capabilitățile deja existente în Armata României și sunt complementare proiectului de coproducție dezvoltat în România”, mai arată Ministerul Apărării Naționale. Ei bine, conform anunțului de atribuire publicat, ieri, în SEAP, legislația invocată de către autoritatea contractantă ca stând la baza acestui contract achiziționat prin programul SAFE, este Regulamentul UE 2025/1106, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
62/2025, exprimată prin Legea nr. 4/2026, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2011 și Legea nr.