Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Povestea fascinantă din spatele faimoasei Piața Cibeles Locuită astăzi (și) de aproape un milion de români emigrați în căutarea unei existențe mai bune decât în Țara-Mamă, Peninsula Iberică/Hispanică are în chiar inima ei un oraș legendar: Madrid. Să-i descoperim dar povestea nume lui, depănată minunat de distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Izvoarele – acesta este numele Madridului.
La origine, unul arab – Mayrit/Majerit (secolul al IX-lea). Provine din arabul mayra (izvoare/pâraie – cel mai adesea subterane). În tălmăcire: «locul multor izvoare/pâraie».
Unul al abundenței apelor. Mottoul (din vechime) orașului: «Pe apă am fost zidit… ».
După unii cercetători, numele Madridului ar mai putea proveni din latină: matrix – «sursă», «râu mamă», «matrice». Combinat cu sufixul arab -it. «De temelie», rămâne, totuși, teoria originii numelui capitalei Spaniei din arabă.
N-am fost niciodată în «Izvoarele» astea. Ca un făcut! Deși atâția consăteni de-ai mei s-au mutat din Plopi la Izvoarele, vorbind poate mai bine spaniola decât româna – după amar de ani de ședere acolo.
” În continuare, un cuvânt cu origine poate uitată ori pierdută – chilie: „Cameră mică dintr-o mănăstire în care locuiește un monah ori o monahie. Cu înțelesul, de asemenea, de mai multe locuințe sărăcăcioase, care țin de o mănăstire – în care se nevoiesc monahi. «Chilia» a parcurs un drum lung până la a se reîntoarce acolo de unde a plecat (latina vorbită în Carpați, în cazul nostru).
Numele provine din latinescul cella – cămăruță, celulă de închisoare, dulap. Din celo («a ascunde, a tăinui»). Locuința unui călugăr se numea inițial μοναστήριον (monastɛ᷄rion – «loc de însingurare»), cuvântul «alunecând» apoi către înțelesul de «așezare comună pentru mai mulți monahi».
Mica odaie a monahului va fi numită astfel prin cuvântul latin cella (în greacă – κέλλα, κελλίον – kella, kellion). Preluat de slava veche ca kelija (келия). În română, azi, chilie.
Încăperea strâmtă care desparte pe monah de lume e văzută în literatura monastică asemenea unei temnițe ori a unei celule dintr-o închisoare, ca «mormânt» al lumii/ patimilor. Alt cuvânt cu înțelesuri uitate – izbăvi (cel din Rugăciunea Domnească): „Termen slav, cu înțelesul de a mântui, a salva, a elibera, scăpa de ceva (de boală, de chin etc). Mântuitorul este numit adeseori, în scrierile religioase, Izbăvitor.
Izbavia (medio-bulgar) ori izbaviti (în vechea slavă), provin din proto-slavul baviti – formă cauzativă a lui bîti = a fi, a exista. (Ad litteram: a fi pricină a existenței/ a unei stări a ființei). Particula iz, bine cunoscută în toate limbile slave, are înțelesul de din/ dintru.
Așadar, «a scoate dintr-o anume stare»/ «existență» pentru o alta, «a salva» din ceva/ de cineva, a mântui. Altfel, verbul bavia însoțit de particula za capătă înțelesul de a rămâne într-o anume stare, a întârzia, dând în românește cuvântul «zăbovi».