Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Canicula cuprinde și România Codul roșu de caniculă a fost extins sâmbătă de meteorologi. De la 16 județe care vor fi sub avertizare duminică, de luni aceasta a fost extinsă la aproape întreaga țară.
Meteorologii au extins sâmbătă Codul roșu de caniculă. Duminică, 16 județe vor fi sub avertizare Cod roșu. Este vorba de județele Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Suceava și Botoșani.
De luni însă, avertizarea a fost extinsă la aproape toată țara. Practic, doar județe Brăila, Buzău, Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași nu vor fi sub avertizare Cod roșu, ci sub avertizare Cod portocaliu. Meteorologii susțin că, în zonele cu Cod roșu, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana. Nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 25 de grade. Avertizarea Cod roșu va fi în vigoare până în 1 iulie, la ora 10.
00. În după-amiaza și seara zilei de marți, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere mai ales în zonele de deal și de munte. Citește pe Antena3.
ro Guvernul Bolojan a decis să folosească „soluția germană” pentru Portofelul European de Identitate Digitală. Cum va fi folosit RoEUDIW × Citește pe LongevityMagazine. ro Deficitul de fier afectează diferit femeile și bărbații Citește pe Fanatik.
ro Comuna din România cu teren de fotbal ca-n Premier League.