Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Experiența unică în tribunele Mondialului Dragii mei, cu Jurnalul sub braț, nu am fost niciodată la un meci de Campionat Mondial. Sunt convins că nici mulți dintre dumneavoastră nu ați avut această șansă.
Tocmai de aceea m-am gândit să vă povestesc, pas cu pas, aventura mea americană. Pentru că da, participarea la un Mondial nu este doar un meci de fotbal. Este o experiență în sine.
Am plecat din România spre Detroit cu emoția unui copil care își vede visul împlinit. Biletul îl aveam cumpărat de câteva luni, iar meci ul pe care urma să-l văd se juca la Toronto, în Canada. Împreună cu fratele meu am ales varianta cea mai simplă: plecare din Detroit cu mașina în dimineața meciului și întoarcere în aceeași seară.
Nu a fost o excursie ieftină. Biletele ne-au costat câte 2. 200 de dolari fiecare, iar pentru un loc de parcare aflat aproape de stadion am plătit alte 200 de dolari.
Dar, vorba aceea, la primul Mondial nu te uiți chiar la fiecare dolar. Deșteptarea a sunat la ora șapte dimineața. Rezervorul plin, câte un pachețel cu mâncare pregătit din timp și multă nerăbdare.
Calculasem că vom face aproximativ patru ore până la stadion, cu condiția să nu prindem aglomerație la frontiera dintre Statele Unite și Canada. Aici am avut prima surpriză plăcută. Organizarea a fost aproape perfectă.
Din cele șase benzi de acces către Canada, patru erau rezervate celor care mergeau la meci. Ofițerul de frontieră și vameșul au pus câteva întrebări scurte, au verificat documentele și, în mai puțin de trei minute, eram deja pe drum. Pe măsură ce ne apropiam de Toronto, atmosfera devenea tot mai specială.
Coloane de mașini, steaguri fluturând pe geamuri și suporteri îmbrăcați în culorile echipelor. De la intrarea în oraș și până la stadion am văzut sute, poate chiar mii de polițiști și voluntari care dirijau traficul și îi îndrumau pe spectatori. Totul funcționa ca un mecanism bine uns.
Am ajuns fără probleme și am fost direcționați către parcarea aflată la doar câteva minute de stadion. Pentru că ne-am dorit să stăm lângă cei mai pătimași suporteri, am avut de urcat câteva etaje bune pe scări. Când am ajuns în sector, priveliștea mi-a tăiat respirația.
Patruzeci și cinci de mii de oameni. Stadionul plin până la ultimul loc. Un ocean de tricouri albe și roșii, steaguri, cântece și o energie pe care este greu să o descrii în cuvinte.
Germania și Coasta de Fildeș erau pe teren, dar în tribune părea că se joacă o finală mondială. Am aflat că biletele pentru acest meci s-au vândut cu prețuri între 1. 300 și 4.
500 de dolari. Și totuși nu rămăsese niciun scaun liber. La bufet, prețurile erau și ele pe măsura evenimentului: 16 dolari pentru o bere, 12 dolari pentru o pungă de floricele și 10 dolari pentru un covrig.
Mondialul este, fără îndoială, și o afacere uriașă. Ce mi-a atras însă atenția cel mai mult a fost atmosfera. Zeci de mii de oameni, veniți din țări diferite, cu echipe diferite, dar fără agresivitate și fără incidente.
De altfel, în America de Nord există fenomenul Ultras. Există multă pasiune, se face multă gălăgie, sunt suporteri care fac spectacole stradale senzaționale, ca olandezii, scoțienii sau norvegienii. Și foarte multă bucurie.
Exact așa cum ar trebui să fie fotbalul. După fluierul final, organizarea impecabilă a continuat. Traficul a fost dirijat excelent, iar în trei ore și jumătate eram deja înapoi la Detroit.
A fost primul meu meci de Campionat Mondial. Cu siguranță nu și ultimul. Iar dacă aceasta este experiența pe care o oferă Mondialul 2026, atunci înțeleg perfect de ce milioane de oameni visează măcar o dată în viață să fie acolo.
În ceea ce mă privește, sper să mai particip la un meci la această ediție, însă există o mare problemă: trebuie să fac rost de bilet. Noi ne revedem săptămâna viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!