Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a publicat miercuri un document din arhivele Securității care descrie un episod petrecut în ianuarie 1989, când o greșeală de tehnoredactare la ziarul „Scânteia Tineretului” a dus la apariția unei fotografii a lui Nicolae Ceaușescu într-un chenar negru, interpretat ca un simbol de doliu. La acel moment, relatează CNSAS, dezastrul a fost evitat în cel mai scurt timp posibil, după intervenția Securității, iar tipărirea a fost suspendată în timpul nopții.
„Episodul pe care îl prezentăm mai jos a circulat sub formă de folclor urban încă înainte de 1989. Era foarte greu de crezut că în acele vremuri se putea întâmpla cu adevărat o asemenea scăpare. Şi totuşi, am identificat documentul în arhivele Securităţii”, a transmis CNSAS pe Facebook, unde a fost publicat și documentul.
Potrivit raportului, în noaptea de 6 ianuarie 1989, maiorul de Securitate Dosan Ion a fost alertat în timpul serviciului de permanență de la Casa Scânteii. În respectivul document este descris în mod explicit momentul descoperirii erorii, care ar fi putut conduce la o catastrofă. „Sursa «Stan» (băiat de comitet, cu ochiul format) dă alarma la miezul nopţii: la ziarul «Scînteia Tineretului», dintr-o gafă epocală de tehnoredactare, tovarăşul Nicolae Ceauşescu (sau «înalta personalitate») s-a trezit încadrat direct într-un chenar negru pe pagina 6!
Adică mort şi îngropat în cerneală, înainte de termen. (Notă: ofiţerilor de Securitate le era interzisă folosirea numelui dictatorului în rapoartele pe care le întocmeau). Panică totală la Casa Scînteii!
Acest doliu tipografic putea lăsa mulţi tovarăşi fără serviciu (sau mai rău)”, arată CNSAS. Instituția precizează că incidentul din timpul regimului comunist a declanșat o intervenție rapidă pentru a opri distribuirea publicației în forma respectivă. „Se trezeşte redactorul-şef din somn, se opresc cu scrâşnet rotativele şi se trece la curăţat clişee.
După transpiraţii reci şi o repaginare contracronometru, dezastrul este evitat. Dar, după cum istoria avea să arate în mai puţin de un an, chenarul negru pare să fi fost o premoniţie”, mai notează CNSAS. Raportul maiorului Dosan Ion descrie și intervențiile oficiale făcute în acea noapte.
„În jurul orelor 24,00 am fost informat de sursa noastră «Stan» că în timpul probelor de reglaj a rotativelor de ziare, a constatat că la gazeta «Scînteia Tineretului», datorită unor erori de paginaţie sînt alterate fotografiile oficiale de pe pagina a II-a iar pe pagina 6 apare numele unei înalte personalităţi politice din ţara noastră într-un chenar negru, aspecte care puteau da naştere la interpretări politice negative”, se arată în document. După verificări, conducerea redacției și a tipografiei a fost informată imediat, iar ziarul nu a apucat să fie distribuit. „În urma verificării datelor a fost informată conducerea secţiei gazete care a dispus oprirea tiparului şi conducerea redacţiei căreia i s-a solicitat îndepărtarea greşelilor respective.
În urma insistenţelor noastre, redactorul şef a dispus repaginarea şi înlocuirea clişeului respectiv cu altul corespunzător astfel că în final ziarul «Scînteia Tineretului» a fost difuzat în condiţii grafice bune. Pentru recuperarea întârzierii a fost pusă în funcţiune o maşină rotativă de imprimare suplimentară. ”, se menționează.
