Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată De ce alimentele accesibile de la raft devin tot mai nocive Previziuni sumbre cu privire la Acordul UE-Mercosur. România nu e pregătită să demaște organismele modificate genetic, intens folosite peste Ocean A treia parte a interviului cu cercetătorul Costel Vînătoru demască strategia de biosecuritate a României, una aproape inexistentă, destrămată în ațe anemice, roase de interese mici și meschine, de ignoranță și inconștiență.
– Jurnalul: S-au adunat aproape două luni de la parafarea Acordului UE-Mercosur. E pregătită România pentru acest tratat comercial care, trebuie s-o spunem, are și foarte multe necunoscute? De pildă, ce se va întâmpla dacă vom descoperi faimoasele OMG-uri (Organisme Modificate Genetic) printre produsele importate din America Latină?
Le vom respinge, le vom demasca, vom blama vânzătorul? Ce vom face? – Costel Vînătoru: Va fi greu să respingi produsele importate de peste Ocean prin intermediul acestui acord.
Facem parte din Uniunea Europeană și trebuie să respectăm legislația comună. Sigur, momentan, în UE sunt interzise organismele modificate genetic. De remarcat că atunci când noi am aderat la Uniunea Europeană, în România se cultivau organisme modificate genetic – un soi de porumb și unul de soia.
Era un început revoluționar și o mare bucurie a unor specialiști români. Eh, statele occidentale puternice ne-au condiționat accederea în UE de eliminarea acestor organisme. Am fost riguros monitorizați câțiva ani, ca nu cumva să mai păstrăm, să avem semințele acestea modificate genetic, care ar fi putut ajunge și prin Franța, Germania… Ce vreau să spun – Europa a fost reținută cu privire la introducerea acestor organisme modificate genetic, însă iată, acum, prin acest acord comercial, lucrurile se complică, pentru că țările sud-americane ale acordului Mercosur nu doar că folosesc organisme modificate genetic, dar utilizează și substanțe interzise strict în Europa, deci și în România.
Drama este că noi nu suntem pregătiți să facem față acestor importuri. – Eu, unul, am aflat abia acum câteva luni de acordul Mercosur (n. r.
– acordul comercial a intrat deja în vigoare provizorie de la 1 mai 2026), deși la realizarea lui s-a lucrat vreme de 20 de ani. Vă dați seama? Păi, dacă s-au tot făcut pregătiri peste pregătiri de două decenii, nu trebuia să fim înștiințați și noi, românii?
Ori măcar cercetătorii români? Să știm, să ne pregătim la rândul nostru. Avem nevoie de informații științifice și – cel mai important – avem nevoie de laboratoare de control autorizate și capabile să facă analize pentru ceea ce primim dinspre Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay.
Și, uitați, n-avem asemenea laboratoare. Cum să ne dăm seama dacă am importat, de pildă, cereale normale, ori cereale modificate genetic, interzise? Apoi, e nevoie de aparate de înaltă precizie cu ajutorul cărora să determinăm compoziția biochimică a produselor respective, să ne elucidăm dacă la obținerea unor asemenea culturi s-au folosit și substanțe nocive sau tratamente nepotrivite cu normele europene.
– Vor fi probabil verificate la Uniunii Europene. Mă îndoiesc că Franța, ori Germania vor primi produse modificate genetic, ori produse tratate chimic în exces. Mă tem mai degrabă de dublul, triplul standard, n-ar fi o noutate la nivel de Uniune.
Una să fie carnea de vită argentiniană care să ajungă la Paris și alta halca de vițel care să aterizeze în Micul Paris. – Sunt mai multe probleme. Se va importa la prețuri mult mai mici decât cele de la Uniunii Europene, inclusiv ale României.
Ce înseamnă asta, dincolo de marginalizarea, respingerea fermierilor noștri? Înseamnă că vom mânca mai ieftin – da, dar sigur mai prost! Și asta pentru că toate țările sud-americane ale acordului Mercosur folosesc în agricultură substanțe interzise în România, sau scoase de mult din uz.
Vom mânca, deci, mai ieftin și mai periculos pentru sănătate. Nociv!