Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Noua centrală de la Mintia schimbă piața energiei. Ce se va întâmpla cu prețurile la electricitate Punerea în funcțiune a noii centrale pe gaze de la Mintia reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte energetice din România din ultimii ani, însă consumatorii nu ar trebui să se aștepte la o scădere spectaculoasă și permanentă a facturilor la electricitate.
Aceasta este concluzia analizei realizate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI). Primul megawatt produs de noua centrală a fost deja injectat în Sistemul Energetic Național, marcând începutul unei investiții estimate la aproximativ 1,2-1,4 miliarde de euro. Cu o capacitate totală de aproximativ 1.
700 MW, centrala de la Mintia devine una dintre cele mai mari unități de producție a energiei electrice din România. Potrivit lui Dumitru Chisăliță, România nu are doar nevoie de noi capacități de producție, ci mai ales de centrale care pot interveni rapid în perioadele în care energia regenerabilă nu poate acoperi consumul. Astfel, Mintia va avea un rol esențial în serile de iarnă, în perioadele cu vânt slab sau secetă, când producția hidro și cea fotovoltaică scad, iar România este nevoită să importe energie la prețuri foarte ridicate.
„Valoarea reală a centralei nu va fi doar în cantitatea de energie produsă, ci în faptul că va produce exact atunci când sistemul are cea mai mare nevoie”, explică specialistul. Analiza AEI arată că Mintia nu poate concura cu energia solară în timpul zilei, când prețurile sunt foarte mici, nici cu hidrocentralele în perioadele bogate în apă și nici cu energia nucleară, care produce constant. În schimb, centrala va reduce presiunea asupra pieței în orele cele mai scumpe, când România este obligată să importe energie.
Specialiștii estimează că efectul cel mai vizibil va fi reducerea numărului de perioade cu prețuri extreme și o diminuare a prețului mediu al energiei pe piața angro cu aproximativ 5-10% în scenariul considerat cel mai probabil. Dumitru Chisăliță atrage însă atenția că reducerea prețului energiei pe piața angro nu se va regăși automat în aceeași măsură în factura consumatorilor. Factura finală include și costurile de transport, distribuție, taxe, contribuții, marjele furnizorilor și eventualele mecanisme de sprijin sau plafonare.
Prin urmare, chiar dacă energia produsă de Mintia va contribui la temperarea prețurilor din piață, impactul asupra facturilor va fi mai redus decât s-ar putea crede. Asociația Energia Inteligentă analizează trei variante privind funcționarea centralei. Scenariul de bază , considerat cel mai probabil, prevede o funcționare între 4.
000 și 5. 000 de ore anual, ceea ce ar însemna o producție de aproximativ 7-9 TWh pe an și o reducere moderată a prețurilor, concomitent cu diminuarea importurilor de energie. Într-un scenariu optimist , dacă gazele din Marea Neagră vor fi disponibile în cantități suficiente, iar cererea regională va rămâne ridicată, Mintia ar putea funcționa până la 7.
000 de ore pe an și ar transforma România într-un exportator regional de energie. Există însă și un scenariu restrictiv , în care dezvoltarea accelerată a energiei fotovoltaice și a bateriilor de stocare va reduce timpul de funcționare al centralei la doar 2. 000-3.
000 de ore anual. În această situație, Mintia va avea mai ales rolul unei centrale de siguranță, folosită în momentele critice pentru echilibrarea sistemului energetic. Potrivit analizei, succesul economic al proiectului depinde și de dezvoltarea unor capacități importante de stocare a energiei.
Investitorul a anunțat deja intenția de a construi baterii cu o capacitate totală de aproximativ 2. 500 MW, inclusiv la Mintia. Acestea ar putea stoca energia ieftină produsă în timpul zilei și ar livra electricitate în orele de vârf, când prețurile cresc.