Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cum a ajuns un dragon uriaș să survoleze Londra. Imaginile sunt spectaculoase Un dragon uriaș a zburat pe cerul Londrei și a putut fi văzut de la mare distanță.
Este vorba despre un echipament dotat cu motoare electrice și mecanisme care reproduce un dragon din serialul „Casa Dragonului”. Evenimentul a făcut parte dintr-o campanie de promovare. Un dragon uriaș, inspirat din popularul serial, a zburat deasupra Londrei, potrivit Nexta.
A fost vorba despre o parte din campania de promovare a celui de-al treilea sezon al serialului „Casa Dragonului”. Modelul zburător a fost realizat din fibră de carbon și spumă ușoară astfel încât întreaga structură cântărește doar 13 kilograme. Dragonul este compus din 23 de piese mobile, care îi permit să se îndoaie și să-și miște aripile în timpul zborului.
Motoarele electrice și mecanismele încorporate controlează mișcarea capului, aripilor și cozii, iar elicele ascunse în structură îl țin în aer. Dragonul a fost construit de o echipă formată din 14 persoane. Echipamentul a fost realizat în aproximativ trei luni.