Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. În anunțul privind înființarea C8, Ucraina a menționat că și Ungaria este membră a acestei formațiuni, însă premierul Péter Magyar a declarat luni în Parlamentul ungar, înainte de ordinea de zi că „Ungaria nu este membră a grupului C8, a fost invitată, dar nu a acceptat invitația”. Conform informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor din Ucraina, una dintre cele mai importante atribuții ale C8 va fi crearea unui spațiu comun de investiții pentru regiune.

Organizatorii summitului au realizat un portofoliu regional de 34 de proiecte cu o valoare totală de aproximativ 115 miliarde de euro. Principalele domenii țintă sunt: ​​industria, energia, transportul și logistica, imobiliarele și infrastructura digitală. Astfel, potrivit Naftogaz, vor începe lucrări pregătitoare multianuale privind depozitarea hidrocarburilor ucrainene, a perecizat, luni, grupul ungar MOL, la solicitarea MTI.

Péter Magyar a declarat tot luni, în Parlament, că sub guvernul Tisza nu se va construi niciun depozit de petrol în apropierea graniței ungaro-ucrainene, menționând că i-a scris într-un SMS lui Zsolt Hernádi, președintele-director general al grupului MOL, că se așteaptă ca MOL să trateze statul ca pe un proprietar cu o participație de 25%. Ministrul Economiei și Energiei, István Kapitány, a răspuns că premierul Péter Magyar a exprimat deja poziția guvernului cu privire la depozitul ucrainean. MOL nu a informat guvernul înainte de semnarea scrisorii de intenție, a adăugat István Kapitány, subliniind că acest rezervor nu va fi construit sub guvernul Tisza.

Ministrul a menționat, de asemenea, că în momentul de față se realizează o diversificare, existând zone de unde în viitor se va putea achiziționa gaz în cantități mai mari. Aprovizionarea cu gaze naturale a țării va fi asigurată în orice condiții, la cel mai bun preț posibil în situația dată.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *