Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Registrul de evidență fiscală poate fi ținut acum și electronic Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați reamintește contribuabililor plătitori de impozit pe profit despre noile reguli aplicabile Registrului de evidență fiscală, stabilite prin OMF nr. 808/2026.

Ordinul, în vigoare din iulie 2026, înlocuiește un act normativ vechi de peste două decenii și permite, pentru prima dată explicit, completarea registrului și în format electronic. În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 7 iulie 2026, a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor (OMF) nr.

808/2026 privind Registrul de evidență fiscală. Actul normativ abrogă vechiul Ordin al ministrului finanțelor publice nr. 870/2005, care reglementa, până acum, acest domeniu de peste 20 de ani, pe baza unui Cod fiscal între timp modificat substanțial.

Potrivit noilor prevederi, contribuabilii înregistrați ca plătitori de impozit pe profit sunt obligați să întocmească Registrul de evidență fiscală, în conformitate cu OMF nr. 808/2026, obligație care decurge din art. 19 alin.

(7) din Codul fiscal. În registru se înscriu, în ordine cronologică, informațiile care au stat la baza determinării rezultatului fiscal, pozitiv sau negativ, și a calculului impozitului pe profit cuprins în declarațiile privind obligațiile de plată depuse de contribuabili (formularul 101). Practic, documentul este cel prin care o firmă justifică, în fața organului fiscal, trecerea de la rezultatul contabil la rezultatul fiscal și la impozitul pe profit declarat, fiind unul dintre actele solicitate frecvent în cadrul inspecțiilor fiscale privind acest impozit.

Registrul de evidență fiscală se completează trimestrial și/sau anual, precum și pentru orice altă perioadă impozabilă, după caz, astfel încât să permită identificarea și controlul operațiunilor efectuate pentru determinarea rezultatului fiscal și pentru calculul impozitului pe profit. Spre deosebire de vechea reglementare din 2005, care prevedea că Registrul de evidență fiscală este un document cu regim special de tipărire și distribuire, executat de Compania Națională „Imprimeria Națională” și eliberat contra cost de unitățile fiscale teritoriale, pe baza certificatului de înregistrare de la Registrul Comerțului, noul ordin simplifică semnificativ procedura. Registrul poate fi ținut acum fie în formă scrisă, fie în formă electronică, fără a mai fi necesară achiziționarea lui de la unitățile fiscale.

De asemenea, noul act nu mai preia vechea obligație care impunea microîntreprinderilor să achiziționeze registrul în termen de 30 de zile de la trecerea la sistemul de impozit pe profit. Potrivit Ministerului Finanțelor, modificarea are ca scop simplificarea obligațiilor administrative și adaptarea procedurilor la modul actual de lucru al companiilor, fără să schimbe regulile de calcul al impozitului pe profit. Contribuabilii care întocmesc registrul, indiferent de formă, scrisă sau electronică, trebuie să respecte modelul și conținutul prevăzute în anexa la OMF nr.

808/2026, iar explicațiile înscrise trebuie să permită verificarea clară a modului de calcul al rezultatului fiscal. Contribuabilii plătitori de impozit pe profit care folosesc încă un registru întocmit după modelul vechi, din 2005, ar trebui să verifice dacă acesta respectă noul model impus prin OMF nr. 808/2026, pentru a evita eventuale neconcordanțe în cazul unei inspecții fiscale.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *