Primăria municipiului Timişoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a accesat un proiect european de peste 8,3 mil. lei (1,6 mil.

euro), din care 7 mil. lei (1,3 mil. euro) reprezintă finanţarea europeană nerambursabilă, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (PoIDS) 2021-2027, ce prevede construirea pe strada Lorena a unui centru pentru asistenţă şi pentru recuperarea persoanelor vârstnice.

Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare şi îngrijire până la sprijin pentru activităţile de zi cu zi şi servicii acordate la domiciliu, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria municipiului Timişoara. ’’Am început şantierul pentru extinderea centrului de zi pentru seniori, pe care îl facem cu fonduri europene. Scopul nostru este să oferim servicii vârstnicilor care să le permită să ducă o viaţă cât mai independentă şi să rămână prezenţi în comunitate.

Avem şi alte proiecte în lucru, cum este deschiderea unui nou club al pensionarilor pe strada Chişodei şi organizarea unui club al pensionarilor în Piaţa Traian”, a afirmat Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, într-un comunicat de presă. În noul centru, seniorii vor putea beneficia de două tipuri de servicii sociale, în funcţie de nevoile lor. În cadrul centrului de zi, aceştia vor avea acces la servicii de consiliere, monitorizarea stării de sănătate, activităţi de recuperare, servicii de igienă şi îngrijire personală, precum şi activităţi sociale şi recreative.

Pentru vârstnicii care au nevoie de ajutor la domiciliu, proiectul include astfel de servicii. Sunt destinate persoanelor cu venituri insuficiente, care întâmpină difficultăţi în realizarea activităţilor de zi cu zi sau în asigurarea condiţiilor de locuit. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF Live.

Roberto Musneci, preşedintele Camerei de Comerţ Italiene pentru România: Incertitudinea politică nu a scos România de pe lista ţărilor în care investim, dar a pus proiectele on hold. Avem nevoie de un guvern cu puteri depline PORR Construct, unul dintre cei mai mari constructori, vine cu un avertisment: Situaţia bugetară tensionată şi costurile ridicate ar putea frâna ritmul de creştere în 2026 România, de la import şi consum la export şi producţie. Efectul investiţiilor: exportul de pâine, biscuiţi şi croasante a crescut de peste trei ori în ultimul deceniu ZF Agropower.

Lacto Sinelli, producătorul Brânzei frământate de Teaca, cel mai recent produs românesc înregistrat şi recunoscut în Uniunea Europeană: Vrem ca acest produs să devină un motor de creştere pentru companie. Putem tripla producţia dacă piaţa o cere FintechOS accelerează dezvoltarea „în special“ pe piaţa din SUA cu o nouă finanţare de 28 mil. dolari: Vom valorifica potenţialul extraordinar pe care îl vedem în faţă Concluzia conferinţei ZF & Orange Business: „Este o chestiune de timp până când vei fi atacat“, iar „un atac cibernetic este un atac direct la profitul companiei“.

Firmele trebuie să treacă de la evitarea atacurilor la rezilienţa operaţională – capacitatea de a absorbi şocul şi de a reveni în cel mai scurt timp CEC Bank pentru afaceri româneşti. Simona Constantinescu, vicepreşedinte, Concordia: În turism, avem nevoie de o promovare bazată pe produsele turistice în tendinţe, cum sunt cele legate de wellness, gastronomie, natură sau patrimoniu. Dar nouă ne lipseşte această agilitate din cauza schimbărilor frecvente din zona decidenţilor politici Un risc pe care nu l-am fi vrut.

România are o pondere de peste 30% a creditului în valută în total, faţă de 20% în Cehia şi doar 15% în Polonia. Iar 50% din creditarea pentru companii este în valută, cu toate că doar o treime din companiile expuse au venituri în euro sau dolari. Ce-au „păzit” departamentele de risc ale băncilor?

Businessul de lângă tine. Cum creştem împreună? Un proiect al Ziarului Financiar susţinut de Banca Transilvania.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *