Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. În declarațiile sale dinaintea ceremoniei de semnare, Donald Trump a afirmat că noul acord de securitate al SUA cu Danemarca și Groenlanda a fost „în pregătire de mult timp”. „Este ceva extraordinar pentru Europa și pentru Statele Unite”, a spus el.

Luând cuvântul după Trump, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a salutat, la rândul său, acordul. Trecând cu vederea dificultățile recente dintre SUA și țara sa în legătură cu Groenlanda, prim-ministrul danez a afirmat că SUA este un „aliat pe care ne-am putut baza întotdeauna”. „Astăzi semnăm un acord și mai amplu și mai bun, un acord care poate dura pentru totdeauna”, a spus Mette Frederiksen.

„Ne consolidăm securitatea comună, ne întărim capacitatea comună de descurajare, le arătăm adversarilor noștri cine suntem și facem asta împreună. ” Acordul va garanta că niciun „adversar” nu va putea obține controlul sau o influență semnificativă în Groenlanda și va asigura prezența unui număr mai mare de aliați în Arctica, a afirmat Frederiksen. Acordul a fost semnat marţi în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York.

Acest acord intervine în urma unor luni de presiuni din partea lui Donald Trump, care a afirmat că SUA ar trebui să controleze Groenlanda şi care uneori a refuzat să excludă recurgerea la forţa militară sau economică pentru a prelua controlul asupra acestui teritoriu danez semi-autonom. Ameninţările sale, care au atins apogeul în ianuarie, au declanşat o criză diplomatică în cadrul NATO şi au impulsionat Danemarca şi Groenlanda să înceapă negocieri cu Washingtonul pentru a reduce presiunea.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *