China a ajuns să reprezinte aproximativ 40% din exporturile globale de containere, calculat ca medie pe ultimele trei luni, un nivel care evidenţiază dependenţa tot mai mare a celei de-a doua economii a lumii de comerţul exterior pentru creşterea economică. Ponderea Chinei a crescut cu 2,5% în doar nouă luni, potrivit lui Jens Eskelund, preşedintele Camerei de Comerţ a Uniunii Europene în China.
Acesta estima anterior că pragul de 40% ar fi fost atins abia în jurul anului 2030. Creşterea exporturilor chineze amplifică dezechilibrele comerciale şi îngrijorările partenerilor economici, în special în Uniunea Europeană şi SUA, care susţin că produsele chinezeşti la preţuri competitive afectează industria locală şi locurile de muncă. Excedentul comercial al Chinei a ajuns la 805,5 miliarde de dolari în primele opt luni ale anului, ceea ce pune economia chineză pe traiectoria depăşirii recordului de 1.
200 de miliarde de dolari înregistrat anul trecut. Dezechilibrul este vizibil şi în relaţia comercială cu Europa. În 2019, înainte de pandemie, pentru fiecare container exportat de Europa către China, China trimitea în sens invers 2,5 containere.
În primele opt luni ale acestui an, raportul a ajuns la 1 container european la 6 containere chinezeşti. Camera de Comerţ a UE în China avertizează că economia chineză continuă să investească masiv în producţie şi capacităţi industriale, în timp ce cererea internă rămâne slabă. Vânzările cu amănuntul au crescut cu doar 0,4% în august, în timp ce producţia industrială a avansat cu 5,3% în primele opt luni.
„Ai din nou o situaţie în care producţia creşte de peste 10 ori mai rapid decât piaţa internă”, a precizat Eskelund. Potrivit raportului publicat de Camera de Comerţ, excedentul comercial al Chinei cu UE a ajuns anul trecut la aproximativ 1 miliard de euro pe zi. Organizaţia susţine că diferenţa dintre creşterea rapidă a capacităţii de producţie şi evoluţia consumului intern contribuie semnificativ la tensiunile comerciale.
China respinge acuzaţiile privind supracapacitatea industrială şi susţine că avantajele sale în producţie, inclusiv în maşini electrice, panouri fotovoltaice, baterii şi oţel, reflectă competitivitatea economiei chineze. În acest context, UE analizează noi tarife pentru importurile din China, în timp ce preşedintele american Donald Trump şi liderul chinez Xi Jinping urmează să discute la Washington inclusiv despre prelungirea armistiţiului tarifar dintre cele două economii. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF Live.
Roberto Musneci, preşedintele Camerei de Comerţ Italiene pentru România: Incertitudinea politică nu a scos România de pe lista ţărilor în care investim, dar a pus proiectele on hold. Avem nevoie de un guvern cu puteri depline PORR Construct, unul dintre cei mai mari constructori, vine cu un avertisment: Situaţia bugetară tensionată şi costurile ridicate ar putea frâna ritmul de creştere în 2026 România, de la import şi consum la export şi producţie. Efectul investiţiilor: exportul de pâine, biscuiţi şi croasante a crescut de peste trei ori în ultimul deceniu ZF Agropower.
Lacto Sinelli, producătorul Brânzei frământate de Teaca, cel mai recent produs românesc înregistrat şi recunoscut în Uniunea Europeană: Vrem ca acest produs să devină un motor de creştere pentru companie. Putem tripla producţia dacă piaţa o cere FintechOS accelerează dezvoltarea „în special“ pe piaţa din SUA cu o nouă finanţare de 28 mil. dolari: Vom valorifica potenţialul extraordinar pe care îl vedem în faţă Concluzia conferinţei ZF & Orange Business: „Este o chestiune de timp până când vei fi atacat“, iar „un atac cibernetic este un atac direct la profitul companiei“.
Firmele trebuie să treacă de la evitarea atacurilor la rezilienţa operaţională – capacitatea de a absorbi şocul şi de a reveni în cel mai scurt timp CEC Bank pentru afaceri româneşti.