Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Pexels/ All-on-6 adaugă două implanturi anterioare suplimentare: rezultă patru implanturi verticale în zona incisivilor și caninilor și două posterioare înclinate, la același unghi ca în varianta cu patru implanturi Când un pacient ajunge la o clinică de implantologie cu arcade edentate sau cu dinți care nu mai pot fi salvați, una dintre primele întrebări este dacă are nevoie de patru sau de șase implanturi pentru o reabilitare completă. Răspunsul nu ține de preferință și nici de buget, ci de anatomia osoasă individuală, evaluată prin scanare tridimensională.
Diferența dintre cele două sisteme este mai subtilă decât sugerează simpla numărătoare a implanturilor. În configurația All-on-4, două implanturi anterioare sunt plasate vertical, iar celelalte două, în zona laterală, sunt înclinate la circa 30-35 de grade față de planul ocluzal. Această geometrie permite ancorarea în osul disponibil din sectoarele anterioare, evitând zonele cu densitate osoasă redusă sau cu sinus maxilar proeminent.
All-on-6 adaugă două implanturi anterioare suplimentare: rezultă patru implanturi verticale în zona incisivilor și caninilor și două posterioare înclinate, la același unghi ca în varianta cu patru implanturi. Efectul nu este doar numeric. Distribuția mai uniformă a punctelor de sprijin modifică modul în care forțele masticatorii se transmit spre os și spre proteză, reducând stresul biomecanic per implant.
Stresurile generate în os și în structura protetică sunt mai mici în configurația All-on-6, cu valori minime înregistrate când proteza este confecționată din material acrilic și opusă dentiției naturale, conform unui studiu de analiză prin elemente finite publicat în 2025. Cele două sisteme răspund diferit la solicitări mecanice, iar această diferență devine relevantă în funcție de profilul fiecărui pacient. La un an de la intervenție, diferențele de supraviețuire dintre cele două sisteme sunt practic neglijabile: 99,20% pentru All-on-4 față de 100% pentru All-on-6, conform unei meta-analize publicate în 2026 care a sintetizat datele din 55 de studii clinice.
Pe intervalul de unu până la cinci ani, raportul se inversează ușor în favoarea All-on-4 (99,66% față de 98,55%), iar la peste cinci ani ambele sisteme coboară sub 99%, fără diferențe statistic semnificative. Niciuna dintre cele două variante nu este net superioară celeilalte din perspectiva longevității implanturilor. Pierderea osoasă marginală urmează o traiectorie care merită atenție.
Pe termen scurt, All-on-6 pierde ușor mai mult os (0,85 mm față de 0,77 mm pentru All-on-4), dar la cinci ani situația se inversează: All-on-4 ajunge la o pierdere medie de 1,28 mm, față de 0,94 mm în cazul All-on-6. Această diferență nu compromite funcționarea implanturilor în niciunul dintre cazuri, dar indică faptul că distribuția mai largă a punctelor de sprijin din All-on-6 protejează mai bine osul periimplantar pe termen lung. Rata complicațiilor mecanice este comparabilă: 5,91% pentru All-on-4 și 6,64% pentru All-on-6, diferența nefiind semnificativă clinic.
Decizia clinică nu se ia pe baza preferinței pacientului sau a costului, ci pe baza scanării CBCT, care oferă o imagine tridimensională a volumului și densității osoase disponibile. All-on-4 este indicat pacienților cu densitate osoasă moderată și suport anterior adecvat, în special în cazurile în care se dorește minimizarea intervenției chirurgicale. Sistemul All on 6 este preferat când volumul osos este bun, dar distribuit neuniform, sau când pacientul prezintă bruxism ori o masticație intens solicitantă: șase implanturi preiau forțele mai eficient, reducând riscul de suprasolicitare a fiecărui punct de ancorare.
Ambele sisteme permit încărcare imediată, adică atașarea unei proteze provizorii fixe în 24-72 de ore de la intervenție, ceea ce elimină perioada de port al protezei mobile.