Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Anchete » EXCLUSIV. Înalta Curte l-a achitat pe Bogdan Pîntea, fost șef al Protecției Copilului Ilfov, după o cale extraordinară de atac / Fusese condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare după ce ar fi transmis ilegal familiei unui violator mărturia unei victime minore din dosar EXCLUSIV. Înalta Curte l-a achitat pe Bogdan Pîntea, fost șef al Protecției Copilului Ilfov, după o cale extraordinară de atac / Fusese condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare după ce ar fi transmis ilegal familiei unui violator mărturia unei victime minore din dosar 22 sept.
2026 • 612 Sorin Semeniuc • Anchete –> SHARE: WhatsApp icon Colaj foto: Bogdan Pîntea / FB Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Decizie rară și surprinzătoare pronunțată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție: doi inculpați anterior condamnați definitiv au fost achitați pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Este vorba de Bogdan Iulian Pîntea, fost șef al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, și Doina Mănăilă, primar al comunei Dascălu-Ilfov. Ei fuseseră inculpați pentru că ar fi trimis declarația unei fete minore, victimă a unor violuri și audiată în cadrul dosarului penal de specialiști din cadrul Direcției, familiei unuia dintre suspecți, respectiv pentru instigare la săvârșirea aceleiași infracțiuni.
Decizia Înaltei Curții este definitivă. Drept consecință a sentinței, Pîntea poate, teoretic, să reia postul de șef la Protecția Copilului, iar Mănăilă își poate continua mandatul de edil. Conform unei decizii de ieri a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de judecată a admis recursurile în casație formulate de recurenţii Pîntea Bogdan Iulian și Mănăilă Doina împotriva unei decizii penale definitive din data de 25 februarie 2026, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti , prin care bărbatul fusese condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, iar femeia – la doi ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru instigare la săvârșirea aceleiași infracțiuni.
Cei doi primiseră la Curtea de Apel și interdicția de a a fi aleși în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani (Mănăilă), respectiv 2 ani (Pîntea). Anterior, pe fond, și Tribunalul București îi găsise vinovați pe cei doi. Înalta Curte a întors, însă, total deciziile și, rejudecând speța, a decis achitarea ambilor inculpați sub aceeași motivație: fapta nu este prevăzută de legea penală.
Conform rechizitoriului, în perioada aprilie-mai 2021, Bogdan Iulian Pîntea, prevalându-se de calitatea de director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ilfov, a obținut de la o subalternă a sa informații nepublice cu privire la declarațiile unei minore, declarații date în prezența unor specialiști in instituție într-un dosar penal în care fusese audiată ca victimă a unor violuri pe care le suferise pe când avea 12-13 ani.