„Dacă lucrurile se dovedesc a fi, așa cum spun procurorii DIICOT și cum am văzut în presă, evident da. Dar o să mă feresc să dau eu verdicte”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni seara, la Antena 3 CNN, întrebat dacă reținerea lui Călin Georgescu reprezintă ieșirea acestuia de pe scena politică.
Grindeanu a precizat că a evitat să se pronunțe și în alte cazuri în care persoane publice au fost vizate de anchete penale. Grindeanu nu vrea să dea verdicte în cazul lui Călin Georgescu „N-am dat verdicte nici când l-au luat pe Ciprian Ciucu și l-au acuzat. N-am dat verdicte nici când s-a aprins lumina în cămară și au găsit-o pe doamna Trăilă.
N-am dat verdicte nici după ce au fost și alte cazuri de acest tip”, a precizat liderul PSD. El a mai spus că, în cazul în care acuzațiile se confirmă, consecința politică este clară. „La întrebarea dumneavoastră, cred că nu există decât un răspuns.
Dacă se va dovedi a fi vinovat, Călin Georgescu, evident, este scos din politică”, a afirmat Grindeanu. Grindeanu, despre scenariile privind o eventuală fugă din țară Întrebat despre informațiile privind plecarea lui Călin Georgescu în Italia și despre ipoteza că acesta ar fi încercat să își pregătească o eventuală fugă din țară, Grindeanu a precizat că a auzit în ultimii aproape doi ani mai multe scenarii potrivit cărora Georgescu ar fi fost sprijinit de anumite structuri. „Am auzit această istorie sau acest scenariu în acești aproape doi ani.
Cum că Călin Georgescu a fost promovat și este produsul unor structuri vechi, care au mai degrabă legătură cu regimul dinainte de 1989 sau cu anii imediat după Revoluție, anii 90. Unul dintre scenariile pe care le-am auzit cu toții este că pare că există un soi de rețea de acest tip. Nu am dovezi din acest punct de vedere și eu cred că cine l-a acuzat în diverse dosare pe Călin Georgescu trebuie să producă aceste dovezi și că le are”, a afirmat Grindeanu.
Referitor la informațiile despre plecarea lui Georgescu în Italia, liderul PSD a făcut o observație despre presupusele legături ale acestuia cu Rusia. „Nu vor să fugă la Vladivostok, ci prin Italia, în Toscana” „Dar legat de fuga în Italia, pe mine mă miră următorul lucru. Sunt toți domnii ăștia care pare că au un soi de legătură cu Rusia.
Nu vor să fugă la Vladivostok sau pe la Novosibirsk sau prin Siberia, ci prin Italia, în Toscana și așa mai departe. E doar o observație, dacă vreți, care nu are neapărat legătură cu subiectul sau are”. Grindeanu a revenit apoi la situația politică a lui Călin Georgescu și dacă acuzațiile „se vor dovedi a fi adevărate, care par a fi foarte bine documentate în acest moment, evident că Călin Georgescu iese din politică”.
Călin Georgescu a fost ridicat luni dimineață și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde a asistat la perchezițiile efectuate de anchetatori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost reținut , luni, de procurorii DIICOT după ce a fost audiat la sediul DIICOT.