VOLEI MASCULIN - DIVIZIA A1 - CS DINAMO - CSM ARCADA GALATI

Al doilea căpitan al echipei și unul dintre jucătorii de bază ai lotului dinamovist, Nicolae Ghionea, în vârstă de 38 de ani, are trei titluri de campion național în palmares, dintre care două au fost obținute în perioada petrecută la Dinamo. Clubul bucureștean l-a descris pe Ghionea drept „un model de devotament și seriozitate”, atât în meciuri, cât și la antrenamente.

„După două sezoane extraordinare și două titluri consecutive de campion, visul continuă în tricoul alb-roșu. Sunt recunoscător pentru încrederea oferită și mândru de tot ce am reușit să construim împreună în acești ani. Mulțumesc colegilor, staff-ului, conducerii clubului și, nu în ultimul rând, suporterilor care ne-au susținut necondiționat la fiecare meci”, a declarat Ghionea.

„Sunt motivat și pregătit să dau totul pentru club în sezonul următor. Vă aștept cu multă încredere la sală, începând din octombrie”, a mai spus jucătorul. Nicolae Ghionea joacă pe postul de centru și a mai evoluat în carieră la SCM U Craiova, Steaua București, Volei Municipal Zalău, CSM București.

Dinamo București a cucerit în 2025 titlul de campioană a României după o pauză de 30 de ani, pentru a recidiva în 2026, după o finală decisă în partida decisivă cu Arcada Galați.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *