Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Divorț cu apartament cumpărat înainte de nuntă: cine are drepturi asupra lui Un apartament cumpărat înainte de căsătorie rămâne, potrivit Codului Civil, bun propriu al celui care l-a achiziționat, chiar dacă ratele se plătesc pe parcursul căsniciei. Situația devine însă mai nuanțată atunci când ratele sunt achitate din veniturile comune ale soților, caz în care celălalt soț poate cere o compensație financiară la divorț, fără ca apartamentul să devină bun comun.
Una dintre cele mai frecvente întrebări legate de partaj ul bunurilor la divorț privește situația unui apartament cumpărat de unul dintre soți înainte de căsătorie, dar ale cărui rate continuă să fie plătite și după oficierea căsătoriei. Răspunsul depune de un principiu simplu al Codului Civil, dar aplicarea lui în practică poate genera dispute financiare. Regimul matrimonial aplicat implicit, în lipsa unui contract prenupțial, este regimul comunității legale de bunuri.
Potrivit articolului 339 din Codul Civil, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți devin bunuri comune, în devălmășie. Articolul 340 stabilește însă categoriile de bunuri proprii, care nu intră în masa partajabilă la divorț, printre acestea, bunurile dobândite de un soț înainte de încheierea căsătoriei. Ceea ce contează juridic, potrivit interpretării predominante a legii, este momentul dobândirii dreptului de proprietate, de regulă, momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, și nu momentul în care prețul este achitat integral.
Prin urmare, un apartament cumpărat înainte de căsătorie rămâne bun propriu al celui care l-a achiziționat, chiar dacă o parte sau toate ratele sunt plătite ulterior, pe parcursul căsniciei. La divorț, un astfel de apartament nu intră, de regulă, în masa bunurilor supuse partajului. Există totuși o situație mai puțin clară, care apare frecvent la apartamentele cumpărate prin credit ipotecar: dacă în contractul de credit sau de vânzare-cumpărare se prevede explicit că transferul dreptului de proprietate are loc abia la achitarea integrală a prețului, iar acest moment survine după căsătorie, unii juriști consideră că imobilul ar putea fi calificat drept bun comun, întrucât dobândirea efectivă a proprietății s-ar produce în timpul căsniciei.
Este o zonă de interpretare care depinde de clauzele contractuale concrete și de circumstanțele fiecărui caz, motiv pentru care o astfel de situație ar trebui analizată individual, ideal cu sprijinul unui avocat specializat în dreptul familiei. Chiar și atunci când apartamentul rămâne, fără dubiu, bun propriu, plata ratelor pe parcursul căsătoriei nu trece neobservată din punct de vedere juridic. Veniturile obținute de soți în timpul căsătoriei, salariile, de exemplu, sunt considerate, de regulă, bunuri comune.
Dacă aceste venituri comune au fost folosite pentru achitarea ratelor unui apartament aflat în proprietatea exclusivă a unuia dintre soți, celălalt soț poate solicita, la divorț, o compensație financiară pentru contribuția adusă, sub forma unui drept de creanță. Această compensație nu transformă apartamentul în bun comun și nu îi conferă celuilalt soț un drept de proprietate asupra imobilului. Instanța recunoaște, în schimb, contribuția materială depusă și poate stabili o sumă de bani echivalentă cu partea din rate sau din eventualele renovări suportate din bugetul comun al familiei.
Aceeași logică se aplică și în cazul unor lucrări de renovare sau modernizare realizate în timpul căsătoriei, finanțate din venituri comune, soțul care nu deține apartamentul poate cere o compensație proporțională cu contribuția sa, chiar dacă bunul rămâne, formal, proprietatea exclusivă a celuilalt.