Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/De ce au arestat-o judecătorii pe Odeta Nestor Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București explică în motivare de ce au dispus arestarea Odetei Nestor, fosta șefă ONJN, o apropiată a primarului general Ciprian Ciucu. Jackpotul de 1 milion de euro.

Mită către secretarul general ONJN, colaborator DNA După ce au primit probele procurorilor, magistrații Tribunalului București susțin că în perioada noiembrie 2026 – martie 2026, Odeta Nestor a remis sumele de 1000 de euro, 2000 de lei, 500 de euro către secretarul general al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Narcis Godeanu, în legătură cu modul de gestionare, la ONJN, a unor documentații, petiții și verificări privind operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc. Odeta Nestor ar fi dat 500 de euro și către Directorul Direcției Generale de Informatizare și Monitorizare din cadrul ONJN în legătură cu urgentarea verificărilor documentațiilor depuse de diverse persoane. Aceeași Odeta Nestor ar fi înlesnit în aprilie 2026 și o promisiune de 100.

000 de euro făcută și de celălalt inculpat în dosar, cetățeanul bulgar, în legătură cu finalizarea verificărilor făcute de ONJN ca urmare a petițiilor formulate, într-o manieră favorabilă operatorului economic. Pe lângă infracțiunile de date de mită și complicitate la dare de mită, Odetei Nestor îi este reținută și infracțiunea de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității după ce l-a determinat pe secretarul general ONJN să-i permită accesul la înscrisuri comunicare de ONJN la bănci, înscrisuri care conțineau informații nedestinate publicității referitoare la tranzacții financiare, avându-l ca beneficiar pe un câștigător de tip jackpot, în valoare de 5. 423.

731,42 lei, acordat în martie 2023. „Acuzaţia formulată împotriva inculpatei are ca punct de plecare situaţia creată în urma petiţiei formulate de …, referitoare la câştigul de tip jackpot în valoare de 5. 423.

731,42 lei acordat la data de …03. 2023 de … contului de joc „[…]”, se arată în motivare. Odeta Nestor ar fi fost interesată de modalitatea prin care fusese încasat jackpotul de 5,4 milioane de lei (1 milion de euro).

Odeta Nestor înregistrată jumătate de an. Filmări în cafenea Judecătorii au constatat și existența unor împrejurări concrete privind legătura dintre interesele unor operatori economici din domeniul jocurilor de noroc și exercitarea atribuțiilor unor funcționari ONJN, prin care nu numai că se remitea mită, dar se comunicau și informații din interior, se urmărea circuitul unor petiții și documentații, se influența ritmul sau rezultatul verificărilor și se evitau consecințe administrative sau penale pentru operatorii economici interesați. Documentul judecătorilor arată cum colaboratorul autorizat al DNA, care era secretarul general al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, a înregistrat-o pe Odeta Nestor timp mai bine de jumătate de an ( din septembrie 2025 – până în martie 2026), în timp ce acesta primea sumele de bani: „Dialogul indică faptul că interlocutorii au raportat suma la relația stabilită anterior, în care inculpata solicitase sprijin pentru petiții, dosare și situații aflate în circuitul ONJN” „continuitatea locului și a temei discuțiilor are relevanță deoarece remiterea sumei de 2000 de lei nu apare ca un act izolat, ci ca o nouă manifestare a aceleiași relații în care inculpata solicita informații, sprijin și intervenție instituțională informală din parte unui funcționar public” „inculpata raporta la atribuțiile sale oficiale, mai exact la poziția deținută în raport cu Direcția Generală de Supraveghere și Control și cu actele întocmite ori verificate la acestei structuri” Datele din dosar arată că Odeta Nestor remitea banii – 1000 de euro și 2000 de lei – în aceeași cafenea supravegheată de procurorii DNA, în care se purtau discuțiile și despre dosarele aflate în atenția ONJN.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *