Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » EXCLUSIV Interviu | Andrei „Marlboro”, de la viața civilă la comandant de drone pe frontul din Ucraina: „După 20, am încetat să mai număr câți am ucis ” EXCLUSIV Interviu | Andrei „Marlboro”, de la viața civilă la comandant de drone pe frontul din Ucraina: „După 20, am încetat să mai număr câți am ucis ” 20 sept. 2026 Alex Buzică • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Alex Buzică Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul L-am întâlnit pe Andrei la Kiev, într-o permisie prinsă între două bombardamente asupra capitalei ucrainene. Are indicativul „Marlboro” și face parte din generația de tineri cărora invazia rusă le-a schimbat complet traseul vieții.
Înainte de război era un civil, muncea și nu își imagina că va ajunge într-o zi să privească frontul prin camera unei drone. Astăzi nu mai este doar operator: coordonează alți piloți, stabilește ce tipuri de drone sunt necesare pentru o misiune și urmărește de la monitoare ceea ce se întâmplă la kilometri distanță. Despre oamenii pe care spune că i-a ucis în luptă nu mai ține socoteala.
„Cred că am ajuns la 20. După aceea am încetat să mai număr. ” Kievul în care îl întâlnesc nu este orașul în care Andrei și-ar fi imaginat, probabil, că își va petrece tinerețea.
Războiul a trecut deja de mult de etapa în care era perceput ca o ruptură temporară a vieții. Pentru oameni ca el, a devenit viața însăși. Marlboro este în permisie, însă conversația noastră se întoarce inevitabil către front.
Vorbește despre drone, despre prima țintă, despre părinții care îl voiau cât mai departe de linia zero și despre logodnica lui, Marina, cu care speră să se căsătorească anul viitor. În spatele tuturor acestor lucruri se află însă povestea unui om care nu se pregătise pentru o asemenea viață. Dar realitatea războiul te maturizează rapid.
Îl întreb cine era înainte de război și dacă își imaginase vreodată că va ajunge pe front, pilotând drone. Răspunsul nu are nimic eroic construit retrospectiv. Nu spune că visase la armată și nici că se pregătise ani întregi pentru luptă.
Avea o viață civilă, muncea în Ucraina și, din ceea ce povestește, războiul nu făcea parte din planul său. Se gandea la studii, la viata in Uniunea Europeana. Nici măcar jocurile video, despre care se spune deseori că ar reprezenta un avantaj pentru noua generație de operatori de drone, nu făceau parte în mod special din lumea lui.
Lucra la o fabrica a surorii lui pe cand avea 19 ani. Au trecut 5 ani de razboi de atunci. Acum are 24.
Tot acesta spune ca totul s-a schimbat în momentul în care Rusia a început invazia la scară largă. Îl întreb care a fost primul lucru la care s-a gândit când a înțeles că războiul a început. Răspunsul a venit simplu: „Primul gand a fost să-mi apăr orașul” spune Andrei.
L-am intrebat cum a intrat in armata, și imi raspunde ca nu a intrat imediat în sistemul militar printr-o procedură clasică. Povestește despre un canal de Telegram, despre voluntari și despre apropierea de Kraken, formațiunea ucraineană devenită cunoscută în primii ani ai invaziei. La început nu era încă militar în sensul formal al cuvântului.
Era doar voluntar: „Nu, nu eram oficial in armata, eram și foarte mic, aveam 19, m-am inrolat pe voluntariat, aveam doar 19 ani”, spune el când îl întreb dacă își depusese atunci documentele pentru înrolare.