Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » ENTR » Studii și carieră peste Atlantic: Aderarea Canadei la Erasmus+ deschide marile universități pentru tinerii europeni Studii și carieră peste Atlantic: Aderarea Canadei la Erasmus+ deschide marile universități pentru tinerii europeni 19 sept. 2026 Teodor Rîmniceanu • ENTR –> SHARE: WhatsApp icon sursa foto: Pexels Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Canada dă trendul. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că Australia și Noua Zeelandă ar putea urma exemplul Canadei, vizând o relație mai strânsă cu UE, iar de asta ar putea beneficia în primul rând tinerii.
Conform BBC, prim-ministrul Canadei a declarat că dorește aderarea la programul Erasmus+ al UE. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, studenții ar putea beneficia de un program de finanțare care să le permită să studieze și să lucreze în străinătate. „Aderarea Canadei la programul Erasmus+ le-ar oferi studenților voștri și celor canadieni mai multe oportunități de a studia la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume, de a-și lărgi orizonturile și de a construi acele legături durabile care vor susține alianța noastră pentru viitor”, a declarat Carney.
Tot el a precizat că unul dintre obiective este „să ne aprofundăm legăturile interumane, permițându-le tinerilor noștri să muncească, să studieze și să trăiască unde doresc, de o parte și de alta a Atlanticului”. Pe 16 septembrie 2026, la Strasbourg, în Parlamentul European, Ursula von der Leyen a invitat Canada să devină primul stat membru asociat al Uniunii Europene. Deși „statutul de membru asociat” nu este garantat de tratatele UE, propunerea președintei Comisiei Europene poate să devină o realitate dacă este acceptată atât de Canada, cât și de toate cele 27 de state membre ale UE.
Potrivit Reuters, Ursula von der Leyen a declarat în fața plenului că „Uniunea Europeană și Canada privesc lumea cu aceiași ochi: de la inteligența artificială la schimbările climatice, de la regiunea arctică la geopolitică. Și am fost alături unii de ceilalți în privința Ucrainei, a apărării, a materiilor prime și a lanțurilor de aprovizionare. Dar, mai presus de toate… Europa și Canada cred în democrație”.
Una dintre condiții pare că ar putea fi îndeplinită. Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, a primit favorabil propunerea, făcând însă destul de clar faptul că nu dorește și nu caută să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Conform BBC, adresându-se în Parlamentul European, Carney a susținut necesitatea consolidării relațiilor dintre UE și Canada pentru a putea răspunde tensiunilor cu Statele Unite, cauzate pe de o parte de politicile tarifare impuse de Donald Trump, iar pe de altă parte de incapacitatea de a ajunge la un consens în urma negocierilor comerciale dintre cele două țări.
Potrivit aceleiași surse, domenii pe care prim-minstrul Canadei le-ar considera subiectul unei viitoare cooperări cu UE ar fi: inteligența artificială, mineralele critice, capacitățile industriale din domeniul apărării, securitate energetică, dar și sectorul spațial. Reacția lui Trump a fost, totuși, problematică.