Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Gami și Erika La bine și la greu – așa începe orice poveste de dragoste! Amintirile apar prin aventuri trăite în doi, iar cea mai puternică provocare vine atunci când ieși din zona de confort și când îți repeți că nu există nu se poate.

Cu aceste gânduri pornesc la drum cuplurile care vor participa în cel de-al patrulea sezon Power Couple ! Show-ul se apropie de startul filmărilor, în locația deja cunoscută, din Malta și va putea fi urmărit, la Antena 1 și pe AntenaPLAY! Sebastian Coțofană , unul dintre cei mai cunoscuți radio hosts din țară și creator de conținut și iubita lui, Bianca Hîrsana , inginer medical, sunt într-o relație de șapte ani și participă pentru prima dată împreună într-un format de televiziune!

” Sunt nerăbdător pentru participarea la Power Couple pentru că îmi oferă ocazia de a fi alături de Bianca într-un context competițional, postură în care nu ne-am mai aflat până acum. Am mai jucat volei, board games sau squash împreună, dar niciodată nu am făcut echipă într-un ´meci oficial´. Și sunt convins că ne vom înțelege din priviri, așa cum se întâmplă și în viața de zi cu zi.

Eu știu ce pot, îmi cunosc și limitele, dar abia aștept să o descopăr pe Bianca aici, pentru că mereu mă surprinde cu abilități nebănuite, în funcție de context. De asemenea, îi sunt recunoscător că a acceptat să venim, pentru că ea, spre deosebire de mine, este discretă în ceea ce privește viața ei personală și, numai faptul că este aici, pentru mine este o dovadă de susținere și loialitate. Dați-vă la o parte că vine echipa SeBianca!

”, spune Coțofană! De cealaltă parte, Bianca a mai spus: ” Am intrat în Power Couple din dorința de a trăi o aventură complet diferită și de a ne testa ca echipă într-un mediu pe care nu-l poți replica în viața de zi cu zi. Pentru mine este și o oportunitate uriașă de a mă cunoaște pe mine mai bine, să văd cum reacționez în situații limită și ce resurse pot descoperi când sunt scoasă din zona de confort.

Să particip alături de partenerul meu va fi o experiență extrem de intensă pentru ca el este omul în care am cea mai mare încredere, dar și cel cu care ies cele mai mari scântei din încăpățânare sau când suntem sub presiune. Cel mai mult mă sperie emoțiile uriașe de dinaintea fiecărei probe, probele la înălțime și toate felurile de insecte, însă abia aștept să vedem cum gestionăm totul în doi și să ne bucurăm din plin de această aventură ”. Una dintre cele mai cunoscute și apreciate sportive ale României, Alina Dumitru , campioană olimpică la judo, vine în competiție, alături de soțul ei , Ciprian Dumitru , kinetoterapeut.

Cu o relație de 15 ani, în care au trecut împreună prin toate, au decis că e clipa să intre în acest format: ” Pentru noi, Power Couple este o provocare. Participăm la această emisiune să ne demonstrăm nouă că suntem o echipă puternică și să descoperim partenerul în ipostaze complet noi, să ne depășim limitele și să plecăm de aici mai uniți ca niciodată. În plus, avem spirit competitiv și vrem să arătăm tuturor că umorul, susținerea reciprocă și iubirea pot învinge orice probă, oricât de nebunească ar părea.

Suntem convinși că va fi o experiență de neuitat, pe care o trăim o singură dată, cu emoții, stres și amintiri pe care le vom împărtăși copiilor noștri. Pe de altă parte, știm că presiunea își va spune cuvântul. Va fi fascinant să vedem cum ne gestionăm stresul împreună și cum reușim să ne bazăm unul pe celălalt când totul în jur devine haotic.

Credem că această experiență ne va scoate la suprafață atât cele mai mari calități, cât și micile încăpățânări, dar tocmai asta ne face autentici. Suntem gata să ne privim fricile în ochi și să trecem peste ele împreună ”. Un artist apreciat pentru muzica lui și o creatoare de conținut cu o comunitate frumoasă, care îi dă energie: Bvcovia și Alexandra Elena !

Cei doi sunt împreună de șase ani și simt că a venit momentul să trăiască o nouă aventură!

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *