Runda de finanțare a fost coordonată de fondurile americane Riot Ventures și Atreides Management și a atras participarea unor investitori precum European Innovation Council Fund, Google Ventures, Founders Fund, Lux Capital și Giant Ventures. Banii vor finanța, printre altele, o nouă fabrică de mare capacitate în Statele Unite și dezvoltarea unui mare centru european pentru tehnologii spațiale și de apărare, scrie seenews.
com. Miza companiei este însă mai mare decât simpla producție a unor sateliți . EnduroSat vrea să schimbe modul în care aceștia sunt construiți: mai puține proiecte unicat și mai multă producție standardizată, repetabilă, aproape ca în industria dronelor.
Ce urmărește EnduroSat Compania va trece și la nave spațiale mai mari din gama sa FRAME, de clasă ESPA. Iar aici apare una dintre cele mai spectaculoase ambiții ale companiei bulgare: să reducă prețul datelor spațiale la aproximativ un dolar pe gigabyte , de la niveluri de ordinul sutelor de dolari în acest moment, conform estimărilor EnduroSat. O astfel de scădere ar putea face datele provenite de la sateliți mult mai accesibile pentru companiile mici și mijlocii, care până acum au avut acces limitat la acest tip de tehnologie.
EnduroSat are deja o experiență considerabilă în domeniu. Industria spațială europeană nu mai este rezervată exclusiv marilor puteri Compania spune că a trimis până acum 103 sateliți pe orbită și a livrat peste 200 de sateliți pentru misiuni din întreaga lume . În paralel, compania își extinde infrastructura: în august, guvernul bulgar a aprobat un acord pentru dezvoltarea unui parc industrial și a unui centru de cercetare și dezvoltare pentru tehnologii spațiale și de apărare în apropiere de Sofia.
Pentru Bulgaria, povestea EnduroSat este și o demonstrație că industria spațială europeană nu mai este rezervată exclusiv marilor puteri sau marilor companii occidentale. De la Sofia, o companie încearcă acum să transforme sateliții din produse construite aproape „la comandă” într-o infrastructură produsă în serie și, implicit, să facă accesul la spațiu mai ieftin.