Liderii lumii se reunesc la New York, în fiecare septembrie, pentru câteva zile de dezbateri la nivel înalt, în cadrul Adunării Generale a ONU . În acest an, dezbaterea generală începe marți, 22 septembrie, și se desfășoară până pe 28 septembrie, potrivit Reuters .
Cine vorbește și când? ONU a fost înființată în 1945, cu 51 de membri fondatori. În prezent, organizația are 193 de state membre.
La dezbateri pot lua cuvântul și reprezentanții celor două state observatoare, Sfântul Scaun și Statul Palestina, dar și reprezentantul Uniunii Europene. În septembrie începe cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale. Există tradiția ca Brazilia să fie primul stat membru care ia cuvântul, iar Statele Unite, în calitate de țară gazdă a sediului ONU din New York, să fie a doua țară care se adresează Adunării Generale.
Ulterior, ordinea este stabilită în funcție de rang și, în general, după principiul „primul venit, primul servit”. Șefii de stat vorbesc primii, urmați de adjuncții șefilor de stat și de prinții moștenitori, de șefii de guvern, miniștri și șefii de delegații cu rang inferior. Cât timp vor vorbi?
Liderilor li se cere să respecte o limită de 15 minute pentru discursuri. Unul dintre cele mai lungi discursuri din istoria Adunării Generale a fost susținut de liderul cubanez Fidel Castro, în 1960. El a vorbit timp de 269 de minute, adică aproximativ patru ore și jumătate.
Liderul libian Muammar Gaddafi a vorbit mai mult de o oră și jumătate în 2009. Despre ce vor vorbi liderii? Fiecare sesiune a Adunării Generale are o temă centrală, importantă, iar liderii au posibilitatea să facă referire la aceasta înainte de a trece la problemele pe care vor să le abordeze.
Tema din acest an este „Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: O Organizație a Națiunilor Unite care aduce rezultate pentru toți”. Printre principalele subiecte care vor fi discutate în cadrul Adunării Generale și al reuniunilor organizate în marja acesteia se află inteligența artificială, războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, conflictul din Sudan, schimbările climatice și alegerea unui nou secretar general al ONU. Despre Inteligența artificială Adunarea Generală se reunește la câteva săptămâni după ce mai mulți lideri din industria inteligenței artificiale au cerut să fie încetinită dezvoltarea acestei tehnologii.
Motivul principal este legat de teama că aceasta ar putea deveni tot mai autonomă și ar putea depăși controlul uman. Secretarul general al ONU, António Guterres, a precizat miercuri că aceste avertismente nu pot fi ignorate și că inteligența artificială va fi una dintre temele centrale ale discuțiilor sale cu liderii lumii. El a cerut statelor aflate în avangarda domeniului să stabilească „măsuri de siguranță comune pentru a evita această cursă spre declin care ar putea duce, într-o zi, la un dezastru gigantic la nivel global”.
Despre Iran Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se adreseze Adunării Generale miercuri, la șapte luni după ce Statele Unite și Israelul au intrat în conflict cu Teheranul. Deplasarea sa la New York nu este, totuși, sigură. Abbas Mousavi, șeful protocolului lui Pezeshkian, a afirmat luni că nu este clar câți membri ai delegației iraniene vor primi vize din partea Statelor Unite și când vor fi acordate acestea.
Deși președintele american Donald Trump, premierul israelian Benjamin Netanyahu și alți lideri importanți, implicați în discuțiile privind războiul, or fi și ei prezenți la ONU, nu se știe sigur dacă săptămâna viitoare vor urma progrese majore în acest sens. Consiliul de Securitate al ONU ar putea organiza și o reuniune informală cu lideri arabi, iar discuțiile s-ar concentra cel mai probabil asupra Iranului. Despre Ucraina Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va încerca să consolideze sprijinul internațional pentru Kiev, iar Donald Trump încearcă să medieze încheierea războiului dintre Ucraina și Rusia.
Zelenski se va adresa Adunării Generale miercuri, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va lua cuvântul sâmbătă. Mai mult, Consiliul de Securitate al ONU ar urma să organizeze o reuniune la nivel înalt privind Ucraina. Consiliul nu a reușit până acum să ia măsuri pentru încheierea războiului, în condițiile în care Rusia are drept de veto.
Președintele SUA a părut uneori frustrat de lipsa unui acord pentru încheierea războiului, având în vedere că acesta era un obiectiv pe care l-a afirmat prioritar la începutul celui de-al doilea mandat, în ianuarie anul trecut. El a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, la începutul acestei luni, însă nu este clar dacă intenționează să se întâlnească și cu Volodimir Zelenski la New York. Despre Israel și palestinienii Premierul israelian Benjamin Netanyahu, vizat de un mandat al Curții Penale Internaționale pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității în Gaza, acuzații respinse de Israel, urmează să se adreseze Adunării Generale joia viitoare.
Primarul New York-ului, Zohran Mamdani, a precizat că Netanyahu ar trebui arestat, dar a afirmat în iulie că nu are autoritatea legală pentru a dispune acest lucru. El a precizat miercuri că nu are în plan să participe la protestele împotriva lui Netanyahu de săptămâna viitoare, dar respectă dreptul locuitorilor din New York de a manifesta. Președintele palestinian Mahmoud Abbas nu va participa personal la lucrările Adunării Generale.
Statele Unite au reiterat că nu îi vor acorda viză, astfel că este probabil ca Abbas să intervină prin videoconferință, tot joi, așa cum a făcut și anul trecut.