Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Razvan Popa/Jandarmul a ajuns la spital Un jandarm a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca după confruntările violente izbucnite la protestul de marți din Piața Victoriei. Militarul ar fi fost lovit cu o bâtă în zona capului și a suferit un traumatism cranio-cerebral și unul cranio-facial.
Alte două persoane au ajuns la spital, iar 26 de protest atari au fost ridicați de forțele de ordine. Jandarmul rănit făcea parte dintr-un dispozitiv mobilizat din județul Prahova pentru misiunea de asigurare a ordinii publice din Capitală. Potrivit informațiilor disponibile, acesta ar fi fost lovit în cap cu o bâtă în timpul altercațiilor dintre manifestanți și forțele de ordine.
Militarul a fost transportat la Spitalul Floreasca, unde se află în curs de evaluare. Diagnosticul stabilit la examinarea inițială indică un traumatism cranio-cerebral și un traumatism cranio-facial. Medicii efectuează investigații pentru a stabili gravitatea exactă a leziunilor.
În total, trei persoane implicate în incidentele din centrul Bucureștiului au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Una dintre acestea a suferit contuzii la membrul superior drept. După ce i-a fost imobilizat brațul cu o atelă gipsată, persoana respectivă a părăsit spitalul.
O altă persoană, diagnosticată cu politraumatisme, se află în continuare în Unitatea de Primiri Urgențe pentru finalizarea investigațiilor. „La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență București au fost aduse trei persoane. Prima persoană prezintă contuzii la membrului superior drept și a părăsit spitalul cu imobilizare în atelă gipsată.
Cea de-a doua persoană, care prezintă politraumatisme, se află în continuare în UPU pentru finalizarea investigațiilor medicale. Cea de-a treia persoană a ajuns recent și se află în curs de evaluare, prezentând, la examinarea inițială, traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial”, a transmis unitatea medicală. Protestul organizat marți în Piața Victoriei a degenerat în confruntări între manifestanți și forțele de ordine.
Mai multe persoane ar fi încercat să forțeze dispozitivul de securitate și să înainteze către sediul Guvernului. În timpul incidentelor, unii manifestanți au aruncat spre jandarmi cu garduri metalice și bucăți de bordură. Forțele de ordine au intervenit pentru a-i scoate din mulțime pe participanții considerați violenți.
Jandarmeria Capitalei a anunțat că 26 de persoane au fost ridicate în urma confruntărilor și duse la mai multe secții de poliție din București. „În urma incidentelor produse pe parcursul manifestației din Piața Victoriei, 26 de persoane au fost extrase din rândul participanților și conduse la sediile de poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun”, a transmis Jandarmeria Capitalei, într-un comunicat citat de AGERPRES. Autoritățile urmează să stabilească implicarea fiecărei persoane în incidente și măsurile legale care vor fi luate.
Imaginile surprinse în timpul protestului ar putea fi analizate pentru identificarea altor participanți la actele de violență.