Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. El a făcut apel la conducerile unităților de învățământ să cunoască procedurile și să le explice elevilor „într-o manieră adecvată vârstei lor, fără a dramatiza”. „Pregătirea nu înseamnă panică.
Înseamnă responsabilitate”, a mai transmis ministrul. În cazul primirii mesajului RO-ALERT, activitatea trebuie oprită imediat, iar elevii trebuie conduși calm către spațiile de adăpostire, departe de ferestre, balcoane, uși exterioare, pereți de sticlă și de fațadă. De asemenea, copiii aflați în curte sau la activități sportive în aer liber trebuie să fie „aduși imediat în cea mai apropiată clădire, pe cel mai scurt traseu”, fără să li se permită să caute obiecte personale.
Elevii nu trebuie să părăsească încăperea până la încetarea oficială a alertei. Profesorii sunt îndemnați să păstreze calmul și să transmită informații clare și concise, evitând comunicarea care ar putea genera panică sau anxietate. Documentul transmis de Departamentul pentru Situații de Urgență mai precizează că, pentru siguranța elevilor, părinții nu trebuie să își preia copiii de la școală în timpul alertei.