Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » Polonia vrea să impună o taxă pe profiturile excepţionale generate de companiile petroliere pentru a reduce preţurile la combustibil Polonia vrea să impună o taxă pe profiturile excepţionale generate de companiile petroliere pentru a reduce preţurile la combustibil 15 sept. 2026 Rareș Constantin • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Pixabay Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Guvernul polonez intenţionează să impună o taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor petroliere şi să utilizeze veniturile strânse pentru a reduce preţurile la combustibil, a declarat marţi premierul Donald Tusk, care l-a îndemnat pe preşedintele ţării să nu mai blocheze o astfel de măsură, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Taxa ar urma să introducă o cotă de 60% pe veniturile excepţionale generate de companiile petroliere în perioada martie-decembrie 2026.

Guvernul de la Varşovia estimează că măsura ar aduce venituri de 4 miliarde de zloţi (1,06 miliarde de dolari) pe an. Un proiect de lege similar a fost respins anterior de preşedintele Karol Nawrocki, un aliat al opoziţiei naţionaliste din Polonia, care în luna iulie a sesizat Curtea Constituţională. Deşi Curtea Constituţională nu s-a pronunţat încă, Guvernul a reluat iniţiativa legislativă şi urma să aprobe proiectul marţi, înainte de a-l retrimite Parlamentului.

„Garantez că, dacă preşedintele va semna în cele din urmă legea privind profiturile excepţionale, reintrodusă recent, vom implementa imediat o altă opţiune pentru reducerea preţurilor la combustibil”, a declarat Tusk, înaintea unei şedinţe de guvern. „Vom vedea care va fi anvergura fondurilor. Însă sper că nimeni nu mai are dubii că acest proiect de lege trebuie semnat.

Nu cetăţenii ar trebui să plătească pentru această criză a combustibilului. Nu poporul polonez este responsabil pentru această criză a combustibilului”, a adăugat premierul. În luna martie, Guvernul polonez a introdus un program de plafonare a preţurilor la combustibil, care a expirat în iulie şi a costat bugetul aproximativ 4,7 miliarde de zloţi.

De asemenea, o cotă redusă de TVA la combustibil a fost în vigoare în ultimele două săptămâni ale lunii august. Turbulenţele globale provocate de războiul din Iran au provocat o creştere bruscă a preţurilor la combustibil, în beneficiul companiilor din domeniu, în cazul Poloniei principalul beneficiar fiind grupul petrolier controlat de stat Orlen. Potrivit unui document guvernamental, veniturile Orlen au crescut cu aproape 26% de la an la an în al doilea trimestru, iar profitul operaţional a înregistrat un salt de peste 54%.

În paralel, consumatorii s-au confruntat cu o creştere semnificativă a preţurilor la pompă, în timp ce sectorul transporturilor a suportat costuri mai mari. Această situaţie a generat şi noi presiuni inflaţioniste.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *