Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Rușii aruncă din drone grenade cu substanțe chimice iritante direct în adăposturile și tranșeele militarilor ucraineni Armata rusă a găsit o metodă tot mai folosită pe front: aruncă din drone grenade cu substanțe chimice iritante direct în adăposturile și tranșeele militarilor ucraineni, obligându-i să iasă în teren deschis — unde devin ținte ușoare pentru alte drone. Ucrainenii sunt instruiți să reziste tentației de a fugi și să rămână la adăpost, cu masca de gaze pusă.
Potrivit unui specialist militar în protecție chimică, citat de ArmyInform, trupele ruse recurg periodic la astfel de muniții periculoase. Cel mai adesea este vorba despre substanțe iritante, inclusiv lacrimogene, care provoacă lăcrimare, senzație de sufocare și panică. Scopul grenadelor nu este însă doar chinuirea soldaților, ci scoaterea lor din adăpost.
Pericolul real abia atunci începe. Iar asta pare să fie exact ceea ce urmăresc rușii. „Folosesc grenade cu încărcături chimice în primul rând pentru a-i scoate pe militarii noștri din adăposturi, iar apoi îi atacă cu încărcături explozive.
Aceasta este tactica inamicului”, explică sergentul Oleksandr, comandantul unei unități de protecție radiologică, chimică și biologică din armata ucraineană. Un soldat care iese la aer curat pentru a scăpa de substanța iritantă riscă să devină imediat ținta unor drone FPV, pilotate de la distanță de operatori care urmăresc imaginile transmise în timp real. Pentru a face față acestui pericol, toți militarii ucraineni primesc măști de gaze și sunt instruiți să le poarte mereu la ei, inclusiv atunci când pleacă spre linia frontului.
„Fiecare militar trebuie să aibă o mască de gaze. Este distribuită tuturor, fără excepție”, subliniază sergentul citat de sursa ucraineană. Potrivit acestuia, uneori cea mai sigură reacție nu este ieșirea imediată din adăpost, ci folosirea măștii și așteptarea ca vântul să disperseze substanța chimică.
Fuga instantanee spre aer curat poate, paradoxal, să-i expună pe soldați unui atac cu drone. Problema e că militarii trebuie adesea să parcurgă, pe jos, în medie zece kilometri până la pozițiile de luptă, sub amenințarea constantă a dronelor FPV — ceea ce face ca fiecare kilogram de echipament să conteze. Chiar și așa, comandanții insistă ca masca de gaze să nu fie niciodată abandonată: „Este mai bine să o cari câțiva kilometri decât să nu o ai la îndemână atunci când ai nevoie de ea”.
Prezența masivă a dronelor pe câmpul de luptă a schimbat și modul în care trupele ucrainene își ascund pozițiile. Dacă odinioară perdelele de fum serveau mai ales la camuflarea față de observarea de la sol, acum ele trebuie să blocheze și vederea camerelor montate pe drone, care supraveghează totul de sus. De aceea, amestecurile chimice folosite pentru producerea fumului au devenit mai dense și mai persistente.
Potrivit militarului ucrainean, fumul nu mai trebuie să formeze doar un „zid” lateral, ci să acopere și partea de sus a poziției. Armata ucraineană folosește în acest scop grenade fumigene, bombe fumigene și alte dispozitive de fabricație proprie sau străină — utilizate, printre altele, și în timpul operațiunilor de evacuare a răniților.