Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Agresorul a fost încătușat la scurt timp după comiterea faptei Un tânăr de 20 de ani a fost reținut duminică de polițiști, fiind acuzat că și-a forțat fosta parteneră să urce într-un autoturism, în parcarea unui supermarket din Pitești, după care a demarat în trombă. În cauză, oamenii legii au deschis deja un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

„La data de 13 august a. c. , polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 13:30, un bărbat ar fi constrâns o femeie să se urce într-un autoturism, în timp ce se aflau în parcarea unui supermarket din Pitești, iar ulterior au părăsit zona, îndreptându-se către comuna Bascov”, se arată în informarea emisă de IPJ Argeș.

Mașina a fost identificată în trafic, pe raza comunei Băiculești. În autoturism se aflau o tânără de 22 de ani, din județul Teleorman, și un tânăr de 20 de ani, din Câmpulung, fostul concubin al acesteia. În urma verificărilor, polițiștii au decis să nu dispună emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

„În potrivititate cu prevederile Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, a fost parcursă procedura de evaluare a riscului, rezultând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu”, au transmis polițiștii. Autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Ancheta a fost preluată de Biroul Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *