Prima dintre semifinalele Ligii de Rugby, Dinamo București CSM Știința Baia Mare, este programată vineri, de la ora 11:00. SCM USV Timișoara CSA Steaua București se va juca de la ora 15:00.

SCM USV Timișoara a încheiat prima fază a competiției pe primul loc, cu 46 de puncte, bilanțul său fiind de nouă victorii, un egal și două înfrângeri. CS Dinamo București s-a clasat pe poziția secundă, cu 45 de puncte, după nouă victorii și trei înfrângeri. Podiumul sezonului regulat a fost completat de CSM Știința Baia Mare, cu 43 de puncte, după nouă victorii, un egal și două înfrângeri.

CSM Ştiinţa Baia Mare a câştigat al zecelea său titlu de campioană naţională la rugby în sezonul trecut, după ce a învins pe SCM USV Timişoara, cu scorul de 36-24 (23-0), pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, în finala Ligii Naţionale. Ultima semifinalistă a sezonului 2026 este CSA Steaua București, care a ocupat locul al patrulea la finalul fazei întâi, cu 32 de puncte. Ierarhia sezonului regulat a fost completată de CS Rapid, cu 31 de puncte, Universitatea ELBI Cluj, cu 10 puncte, Rugby Club Gura Humorului, fără punct.

Finalele sunt programate săptămâna viitoare, pe 26 septembrie.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *