Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cum distruge fumatul șansele de a deveni părinte Fumatul scade dramatic șansele de a avea copii, afectând în egală măsură bărbații și femeile. Conform datelor OMS transmise de agenția EFE, femeile fumătoare au un risc de infertilitate cu 40% mai mare comparativ cu cele nefumătoare.
Mai mult, viciul sabotează și rata de succes a tratamentelor de reproducere asistată. OMS a avertizat, de asemenea, într-un document în care analizează şi sintetizează dovezile ştiinţifice acumulate pe acest subiect timp de un sfert de secol, asupra posibilelor efecte ale fumat ului pasiv. Conform constatărilor, una din şase persoane aflate la vârsta reproductivă se va confrunta la un moment dat în viaţă cu infertilitatea, definită drept imposibilitatea de a concepe după 12 luni sau mai mult de relaţii sexuale regulate, fără folosirea unui produs contraceptiv.
Potrivit documentului, s-a putut stabili cu rigurozitate ştiinţifică că tutunul afectează sănătatea reproductivă a femeilor şi că renunţarea la fumat reduce riscul de infertilitate. Conform textului OMS, femeile care au fumat în trecut, dar care nu mai fumează, prezintă un risc de infertilitate cu 25% mai mic în comparaţie cu cele care continuă acest obicei, ceea ce, potrivit organizaţiei, indică faptul că renunţarea la fumat poate face diferenţa în mod semnificativ. OMS a accentuat că infertilitatea nu este doar o problemă de sănătate feminină, precizând că analiza a 44 de studii la care au participat 60.
000 de bărbaţi a evidenţiat legătura dintre consumul de tutun şi tulburările reproductive, inclusiv probleme legate de calitatea spermei şi disfuncţii sexuale. „Bărbaţii fumători prezentau mai frecvent disfuncţie erectilă şi probleme de ejaculare, precum şi absenţa spermatozoizilor, dar şi mobilitate redusă şi anomalii morfologice ale acestora”, au notat cercetătorii OMS. În ceea ce priveşte tratamentele de fertilitate, OMS a precizat că există studii care au constatat o asociere între fumat şi un număr mai mic de sarcini şi naşteri în urma tehnicilor de reproducere asistată, precum fertilizarea in vitro.
Citește pe Antena3. ro În 1915, Stonehenge a fost vândut la licitație cu 6. 600 de lire.
Trei ani mai târziu, cumpărătorul a donat celebra ruină Marii Britanii × Citește pe LongevityMagazine. ro Poți adormi în două minute? Ce spune metoda militară de somn Citește pe Fanatik.
ro Neluțu Varga, tun de ultimă oră: 8 milioane de euro!