Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Concubinaj vs. căsătorie Legea românească nu recunoaște concubinajul ca fiind echivalent căsătoriei, indiferent de cât timp au trăit împreună cei doi parteneri.
Asta înseamnă că bunurile nu devin automat comune după 5, 10 sau chiar 20 de ani de conviețuire, iar drepturile fiecărui partener trebuie dovedite individual, prin acte și contribuții concrete. Spre deosebire de căsătorie, concubinaj ul (conviețuirea a doi parteneri fără a fi căsătoriți civil) nu este reglementat, ca instituție de sine stătătoare, în Codul Civil românesc. Legiuitorul nu i-a oferit un regim juridic propriu, ceea ce înseamnă că partenerii care trăiesc împreună, oricât de mult timp, nu beneficiază automat de drepturile patrimoniale sau succesorale de care se bucură soții.
Este, probabil, cea mai răspândită confuzie legată de acest subiect: mulți cred că, după o anumită perioadă de conviețuire, frecvent invocată fiind cifra de 5 ani, bunurile dobândite de fiecare partener devin automat comune, similar regimului matrimonial al comunității de bunuri de la căsătorie. Realitatea juridică este exact opusă. Legea nu recunoaște concubinajul ca fiind echivalent căsătoriei, iar simpla trecere a timpului de conviețuire, fie 5, fie 10 sau 20 de ani, nu produce niciun efect automat asupra regimului de proprietate.
Dacă un partener achiziționează un bun (apartament, mașină, alt bun) și îl trece pe numele său, acel bun îi aparține integral, chiar dacă celălalt partener a contribuit financiar la achiziție, atâta vreme cât nu există un document oficial care să ateste și dreptul de proprietate al acestuia din urmă. Singura situație în care se poate vorbi despre un drept de proprietate comună reală este cea în care ambii concubini au participat, în mod dovedit, la dobândirea unui bun, de exemplu, atunci când amândoi apar ca proprietari în actul de vânzare-cumpărare sau în cartea funciară. În lipsa unui asemenea document sau a unui contract de conviețuire care să reglementeze explicit administrarea bunurilor, durata relației, oricât de lungă, rămâne fără relevanță juridică directă asupra proprietății.
Când o relație de concubinaj se încheie, situația unui imobil cumpărat în această perioadă depinde exclusiv de modul în care a fost înregistrată proprietatea, nu de contribuția reală a fiecărui partener la achiziție. Dacă imobilul este trecut doar pe numele unuia dintre parteneri, celălalt nu are, în principiu, un drept de proprietate asupra lui, chiar dacă a contribuit financiar la cumpărare, la ratele unui credit sau la renovări. Există, totuși, o cale de recuperare a sumelor investite: potrivit articolului 669 din Codul Civil, partenerul care poate dovedi că a plătit bani pentru avans, rate sau alte cheltuieli legate de bunul respectiv are dreptul să solicite înapoierea sumelor cheltuite, nu o cotă din proprietate.
Pentru asta, sunt necesare documente doveditoare, facturi, chitanțe, extrase bancare, contracte, emise pe numele persoanei care solicită restituirea. Un aspect important ține de termenul de prescripție: dreptul de a cere înapoierea sumelor investite se prescrie, de regulă, în termen de 3 ani de la momentul plății respective, ceea ce înseamnă că sumele investite cu mult timp înainte de separare pot fi, practic, irecuperabile pe cale amiabilă sau judiciară. Dacă ambii parteneri apar ca proprietari în actele oficiale ale imobilului, situația se apropie de un partaj obișnuit, bunul poate fi împărțit potrivit cotelor de proprietate înscrise în acte, fie pe cale amiabilă, la notar, fie prin instanță, dacă părțile nu ajung la o înțelegere.
La capitolul moștenire, situația concubinului supraviețuitor este cea mai dezavantajată dintre toate. Spre deosebire de soțul supraviețuitor, care are un drept de moștenire legală clar stabilit prin Codul Civil, concubinul nu figurează, sub nicio formă, printre moștenitorii legali ai partenerului decedat.