Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, în acest weekend, când ar putea fi reluate negocierile trilaterale SUA-Rusia-Ucraina privind încheierea războiului care durează de mai bine de patru ani şi jumătate. Kirilo Budanov, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat, în acest weekend, când ar fi putea fi reluate negocierile trilaterale SUA-Rusia-Ucraina.

Budanov, citat de presa ucraineană, a afirmat reporterilor în marja unei conferinţe de la Kiev că ţara se pregăteşte pentru perspectiva unor noi negocieri la care să participe Rusia şi Statele Unite. „Ne pregătim. În octombrie”, a spus Budanov, potrivit Reuters, care citează presa ucraineană.

Anunţul său vine la câteva zile după ce emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner au purtat discuţii atât la Moscova, cât şi la Kiev. A fost prima lor vizită de acest fel atât la Moscova, dar şi în capitala ucraineană. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Moscova nu exclude reluarea negocierilor de pace, subliniind că este prea devreme pentru a spune când şi unde ar putea avea loc astfel de discuţii.

Zelenski a dezvăluit numele ţărilor luate în calcul pentru găzduirea negocierilor La începutul acestei săptămâni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Emiratele Arabe Unite, Elveţia şi Turcia se numără printre ţările luate în calcul pentru următoarea rundă de negocieri trilaterale. El a mai punctat faptul că negocierile trebuie să ducă la rezultate concrete şi nu doar să menţină contactul diplomatic dintre părţi. Ultimele negocieri trilaterale SUA-Rusia-Ucraina au avut loc în acest an, în luna februarie, la Geneva.

Întâlnirea dintre delegaţiile celor trei ţări a avut loc cu doar câteva zile înainte ca SUA să lanseze, împreună cu Israelul, un război împotriva Iranului. O altă rundă, care trebuia să aibă loc în luna martie la Abu Dhabi, a fost amânată din cauza operaţiunii „Epic Fury” împotriva Teheranului. Deocamdată, nu a fost stabilită oficial nicio dată sau locaţie pentru o astfel de întâlnire.

Nici Washingtonul, nici Moscova nu au confirmat public că pregătirile pentru negocieri sunt în desfăşurare. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Cât costa să faci o Dacie la Mioveni în 2025: 98. 000 de lei, cu 11,5% mai mult decât în 2024.

Din cei 10. 100 de lei în plus pe maşină, 9. 500 sunt componente.

Energia a scăzut în 2025, dar iarna lui 2026 o aduce înapoi, iar piesele sunt tot mai scumpe Dacă 31% dintre tinerii din România nu au un loc de muncă, de ce importă România 150. 000 de angajaţi din ţări non-UE? România rămâne codaşa Europei şi la creditarea populaţiei.

Creditele românilor: cea mai mică pondere în PIB din UE, de doar 11%. Românii „creditează“ practic băncile, depozitele populaţiei (peste 400 mld. lei) fiind duble faţă de creditele date de bancheri sectorului retail (200 mld.

lei) O lună fără Cernavodă: ce a însemnat pentru importuri şi pentru preţul energiei? Bonus: situaţia ar fi fost cu mult mai gravă dacă oprirea avea loc în sezonul rece Economia bazată pe consum. Comerţul local generează venituri totale de peste 1.

000 mld. lei, de două ori mai mult decât industria prelucrătoare Grupul polonez Symfonia a cumpărat Setrio, companie de software care ţine casele de marcat şi reţetele pentru mai multe lanţuri de farmacii din România DRI, companie din grupul DTEK, deţinută de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, obţine o refinanţare de aproape 51 mil.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *