Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Rogobete cere de urgență bani pentru spitale Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat că România are nevoie urgentă de un guvern stabil pentru a asigura continuitatea politicilor publice. Acesta a pledat pentru decizii echilibrate în sistemul sanitar, avertizând că măsurile pur contabile pot pune în pericol accesul pacienților la tratamente esențiale.
Alexandru Rogobete amintește că, în perioada în care a condus Ministerul Sănătății, lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă de două ori în decurs de zece luni. „În doar zece luni, am extins de două ori lista medicamentelor compensate și gratuite”, a transmis fostul ministru. Potrivit acestuia, măsurile au însemnat introducerea a 74 de medicamente noi și extinderea indicațiilor terapeutice pentru alte 29 de medicamente, în total fiind adoptate 103 decizii despre care Rogobete afirmă că au permis accesul la tratament pentru mai mulți pacienți.
Fostul ministru al Sănătății precizează că, în ultima etapă, au fost introduse 14 medicamente noi în Programul Național de Oncologie. Alexandru Rogobete critică măsurile bazate doar pe reducerea cheltuielilor Alexandru Rogobete atrage însă atenția că extinderea accesului la tratamente moderne trebuie însoțită de asigurarea finanțării necesare pentru ca acestea să ajungă efectiv la pacienți. Fostul ministru consideră că sistemul de sănătate nu poate fi gestionat printr-o singură abordare, respectiv reducerea cheltuielilor.
„Un sistem de sănătate nu poate fi condus doar cu o singură idee: tăiem și atât”, afirmă Alexandru Rogobete. Acesta susține că autoritățile trebuie să analizeze modul în care sistemul poate deveni sustenabil și să asigure o finanțare predictibilă, orientând în același timp resursele către performanță. Alexandru Rogobete: Reforma adevărată înseamnă să construiești mai bine În mesajul său, Alexandru Rogobete pledează pentru „echilibru, dialog și viziune” și afirmă că statul trebuie să găsească un echilibru între reducerea cheltuielilor și investițiile necesare în domeniile esențiale.
„România are nevoie de echilibru, dialog și viziune. De un stat care știe să cheltuiască mai bine, dar care știe și unde trebuie să investească mai mult”, a transmis fostul ministru. Rogobete mai spune că reformele și investițiile trebuie evaluate inclusiv prin prisma efectului pe care îl au asupra pacienților.