Artista a explicat că autoturismul cu care călătorea are un rezervor relativ mic și că, la drumul spre Bacău, ajunsese deja la destinație cu o autonomie de numai 15 kilometri. „Cel mai stresant drum București–Bacău, Bacău–București.
A dracului autostradă, dacă pe ea există benzinărie. La noi e rezervorul mic și am ajuns la limită, cu 15 kilometri autonomie. Am alimentat imediat, am făcut plinul”, a povestit Theo Rose.
După concert, la întoarcerea spre București, problema s-a repetat. Deși mașina fusese alimentată la plecare, combustibilul nu părea să fie suficient până în Capitală, astfel că artista și însoțitorii săi au decis să oprească la Ploiești. Situația a devenit îngrijorătoare când sistemul mașinii a indicat o autonomie de aproximativ 18 kilometri, iar până la Ploiești-Vest mai erau 23 de kilometri.
„Cred că ne gășiți pe autostradă. Dorm în mașină, în caz de ceva. Dacă aveți o canistră de benzină, să o aduceți, vă rog frumos”, a glumit Theo Rose, încercând să-și păstreze calmul.
Cântăreața și-a ironizat apoi nemulțumirea, amintind că noua autostradă a redus considerabil timpul petrecut pe șosea. „Foarte greșit ce am spus. După ce că avem autostradă până la Bacău, mai fac figuri.
Mai vreau și benzinărie. Dar de ce nu plecăm cu canistra de benzină? ”, a spus artista.
Pentru a reduce consumul și a câștiga câțiva kilometri de autonomie, Theo Rose a oprit aerul condiționat și a continuat călătoria cu geamurile deschise. „Doamne, vai de capul meu. Bine, lăsați, bine că este autostradă.
Mai faceți”, a mai spus ea. În cele din urmă, artista a ajuns cu bine la destinație și le-a transmis fanilor că nu mai există motive de îngrijorare. „Am ajuns cu bine, nu vă îngrijorați”, a anunțat Theo Rose.
Autostrada Moldovei a fost deschisă circulației înainte ca toate spațiile de servicii planificate să devină funcționale. Procedurile pentru benzinării, restaurante, parcări și celelalte facilități destinate șoferilor au fost organizate separat de contractele pentru construirea tronsoanelor de autostradă. Autoritățile au acordat prioritate finalizării șoselei și deschiderii rapide a circulației, în timp ce dezvoltarea spațiilor de servicii a rămas pentru o etapă ulterioară.
Experiența trăită de Theo Rose arată însă cât de important este ca șoferii care pornesc la drum pe A7 să verifice autonomia mașinii și să alimenteze înainte de intrarea pe sectoarele unde benzinăriile sunt rare sau lipsesc.