O sumedenie de ”lupi tineri” din Guvern vorbesc despre Reindustrializare doar pentru că este un cuvânt la modă, fără să ştie exact ce înseamnă. Pentru ei am o surpriză, harta industriei din Republica Socialistă România, o variantă de prin 1984.
O veche cunoştinţă a găsit-o prin cine ştie ce capăt de talcioc şi mi-a dat-o cadou. Nimeni nu idolatrizează industria de dinainte de 1989, dar nimeni nu ar fi trebuit să o măcelăreasca aşa cum am făcut-o noi după 1989. La sfârşitul lui 1990 aveam 72 de combinate, un sistem performant de învăţământ (12 şcoli profesionale, 23 licee, 17 facultăţi şi 10 institute de cercetare), un sector economic care aducea circa 35 miliarde Euro din exporturi, aproape 20% din producţia industrială de atunci.
La sfârşitul lui 2025, daca au mai rămas un sfert din capacităţile de producţie şi din învăţământ, sectorul generează exporturi de doar 3 miliarde Euro şi aproape jumătate din deficitul balanţei comerciale. Am dat jos super-combinatele de la Piteşti, Rm. Vâlcea, Făgăraş, Copşa Mică, Târnăveni, Săvineşti, Margina, Lugoj şi multe altele.
Am închis aproape complet Combinatul Siderurgic de la Galaţi, am închis Combinatul Siderurgic de la Reşiţa şi am închis Combinatul Siderurgic de la Hunedoara. Fabrici, uzine şi combinate, unele dintre ele construite de regii României, nu de comunişti. Industria de apărare era industrie strategică, se construiseră multe fabrici, uzine şi combinate care livrau armament, era cerere mare la export.
Existau 20-25 de fabrici, uzine şi combinate care produceau armament. După 1990, la fel ca restul industriilor, domeniul s-a destrămat. Proprietatea a trecut din mâna în mâna, activele nu au ajuns la investitori strategici şi s-au degradat, au fost făcute puţine investiţii, resursa umană specializată şi calificată a plecat din ţară iar sistemul de învăţământ nu a produs o nouă generaţie de specialişti.
Romarm a salvat ce s-a mai putut – dar sunt penibilităţi politicianiste să spui că industria din ţară poate fi inclusă în SAFE. La polul opus, industria automotive – cele două fabrici de automotive de dinainte de 1989 sunt acum parte din mari grupuri internaţionale, şi industria farmaceutică – patru din cele cinci fabrici de medicamente de dinainte de 1989 sunt şi ele acum parte din mari grupuri internaţionale. Cele doua sectoare sunt dovada că se putea salva cel puţin jumătate din industria de dinainte de 1989.
Industria din România, cea de dinainte de 1989 sau cea de după 2026, nu înseamnă doar fabrici, uzine și combinate. Înseamnă un plan strategic de competitivitate industrială. Înseamnă cultură industrială, lanţuri de aprovizionare în amonte şi canale comerciale internaţionale în aval.
Declinul industriei româneşti a apărut în primul rând din cauza pierderii canalelor comerciale internaţionale din aval, când, după Perestroika din 1985, s-au pierdut clienţii sovietici. Apoi, clienţii din ”careul de aşi” Mubarak / Hussein / Gadaffi / Castro, au picat şi ei, unul cate unul. Ironic, istoria se repeta în Europa.
Industria automotive, cea care a făcut o superputere din Uniunea Europeană, şi-a început declinul exact din acelaşi motiv, pierderea canalelor comerciale internaţionale din aval. Nu face nici un sens o Reindustrializare fără lanţuri de aprovizionare de echipamente, materii prime şi materiale în amonte şi fără canale comerciale internaţionale în aval – stimaţi ”lupi tineri” din Guvern care vorbesc despre reindustrializare. Iar producţia in lohn nu înseamnă reindustrializare.
Este un surogat care nu aduce nici un fel de valoare adăugată. Totuşi, capul sus, stimaţi ”lupi tineri” din Guvern, care vorbesc despre Reindustrializare. Antreprenori industriali au existat, există şi vor exista dintotdeauna în România.
Iată, Dan Lungu, în cartea sa ”Sub gravitatea memoriei”, vă povesteşte despre TEDDY SA, prima fabrică de jucării indestructibile înfiinţată acum 100 de ani în Botoşani.