Startul precomenzilor pentru noile iPhone 18 Pro şi iPhone 18 Pro Max a venit cu diferenţe semnificative de preţ între principalii retaileri din România, iar eMAG şi-a ajustat ulterior oferta, reducând preţurile şi introducând un bonus suplimentar de 500 de lei pentru clienţii care îşi vând vechiul telefon prin Flip. ro.
La momentul deschiderii precomenzilor, în jurul orei 15:00, eMAG afişa pentru iPhone 18 Pro Max, în versiunea de 256 GB, un preţ de 8. 949 de lei, în timp ce Altex lista acelaşi model la 8. 549 de lei, cu 400 de lei mai puţin.
O situaţie similară a fost şi în cazul iPhone 18 Pro. eMAG cerea iniţial 8. 099 de lei pentru model, în timp ce preţul afişat de Altex era de 7.
749 de lei, o diferenţă de 350 de lei. După aproximativ o oră de la debutul precomenzilor, eMAG a redus semnificativ preţurile. iPhone 18 Pro Max a ajuns la 8.
499 de lei, cu 450 de lei sub nivelul iniţial, iar iPhone 18 Pro a fost redus la 7. 699 de lei, cu 400 de lei. În acelaşi timp, retailerul a introdus şi o ofertă de buyback care include un voucher de 500 de lei pentru clienţii care îşi vând vechiul dispozitiv prin platforma Flip.
ro. Bonusul nu era însă disponibil la momentul lansării precomenzilor. Astfel, în cazul unui iPhone 18 Pro Max, diferenţa dintre oferta disponibilă pentru un client care plasase comanda la ora 15:00 şi cea de care putea beneficia un cumpărător aproximativ o oră mai târziu putea ajunge la 950 de lei, dacă este luat în calcul atât preţul redus cu 450 de lei, cât şi voucherul de buyback de 500 de lei.
În jurul orei 17:45, eMAG a început să îi informeze prin SMS pe clienţii care plasaseră deja precomenzi că diferenţa rezultată din reducerea ulterioară a preţului urma să le fie restituită în cazul comenzilor deja plătite. În schimb, voucherul de buyback de 500 de lei nu ar urma să fie acordat retroactiv clienţilor care plasaseră comenzile înainte de introducerea promoţiei, potrivit relatărilor unor clienţi cu care a discutat ZF, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii serviciului de suport al retailerului. Reducerea operată de eMAG a fost urmată şi de ajustări din partea altor retaileri.
Spre exemplu, Altex a redus preţul pentru iPhone 18 Pro Max de la 8. 549 de lei la 8. 499 de lei, ajungând la acelaşi nivel de preţ afişat de eMAG.
Cea mai mare schimbare la iPhone din ultimii 20 de ani: Noul şef al Apple a prezentat iPhone Duo, primul telefon pliabil produs de gigantul american. Ce preţuri vor avea noile iPhone 18 Pro, Pro Max şi Duo Apple a anunţat că modelele iPhone 18 Pro şi Pro Max vor fi cu 100 de dolari mai scumpe decât dispozitivele comparabile din familia iPhone 17 de anul trecut, urmând să pornească de la 1. 199 de dolari, respectiv 1.
299 de dolari. Practic, în SUA, calculat în lei, preţului unui iPhone Pro Max de 256 GB este de 5. 850 lei.
În România, acelaşi telefon a ajuns la 8. 499 lei. Modelul de bază iPhone 18 va fi lansat în primăvara anului viitor, marcând trecerea la o nouă strategie, în care modelele unei generaţii de iPhone vor fi lansate eşalonat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Cât costa să faci o Dacie la Mioveni în 2025: 98. 000 de lei, cu 11,5% mai mult decât în 2024. Din cei 10.
100 de lei în plus pe maşină, 9. 500 sunt componente. Energia a scăzut în 2025, dar iarna lui 2026 o aduce înapoi, iar piesele sunt tot mai scumpe Dacă 31% dintre tinerii din România nu au un loc de muncă, de ce importă România 150.
000 de angajaţi din ţări non-UE? România rămâne codaşa Europei şi la creditarea populaţiei. Creditele românilor: cea mai mică pondere în PIB din UE, de doar 11%.
Românii „creditează“ practic băncile, depozitele populaţiei (peste 400 mld. lei) fiind duble faţă de creditele date de bancheri sectorului retail (200 mld. lei) O lună fără Cernavodă: ce a însemnat pentru importuri şi pentru preţul energiei?
Bonus: situaţia ar fi fost cu mult mai gravă dacă oprirea avea loc în sezonul rece Economia bazată pe consum.