Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Unde poți zbura cu aeronava „Mircea Lucescu” Compania națională TAROM și-a extins oficial flota prin darea în exploatare a noului aparat de zbor Boeing 737 MAX 8. Avionul, care poartă numele reputatului antrenor Mircea Lucescu, își începe operarea comercială chiar sâmbătă.

Acesta este configurat pentru a deservi zborurile de linie către destinațiile europene Paris, Amsterdam și Madrid, dar și cursa internă spre Cluj Prima aeronavă Boeing 737 MAX 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Avionul, care are 189 de locuri, a fost botezat „Mircea Lucescu” și va opera zboruri pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid și Cluj. „Sunt la Aeroportul Internațional «Henri Coandă» Otopeni, unde are loc prezentarea și inaugurarea primei aeronave Boeing 738 Max 8 din flota Tarom, care a fost botezată cu numele legendarului «Mircea Lucescu».

Aeronava a fost preluată direct de la Boeing, din Seattle, Statele Unite ale Americii, de echipajele și specialiștii tehnici TAROM și adusă de aceștia acasă, în România, pe 8 septembrie”, a scris Irinel Ionel Scrioșteanu. Noua aeronavă este echipată cu motoare CFM LEAP-1B, mai performante ca până acum, are un consum redus de combustibil și poate atinge o viteză maximă de 850 km/h. Avionul este cu 50% mai silențios, are cu 20% mai puține emisii de dioxid de carbon și o autonomie de până la aproximativ 6.

400 de kilometri. TAROM a explicat că alegerea numelui „Mircea Lucescu” nu este întâmplătoare. Compania spune că valorile asociate carierei antrenorului român se potrivesc cu noua etapă prin care trece compania aeriană.

„Aeronava, care poartă numele «Mircea Lucescu», deschide o nouă etapă pentru TAROM, în care tradiția merge mai departe alături de tehnologie, eficiență și o experiență de zbor modernă. ”, a transmis compania. Aeronava a fost preluată direct din Seattle și adusă la București într-un traseu în două etape.

Noul Boeing 737 MAX 8 va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid și Cluj. În total, TAROM își va înnoi flota cu patru aeronave Boeing 737. Pentru a face loc noilor avioane, compania a vândut patru aeronave mai vechi.

Un al doilea Boeing 737 MAX 8 este așteptat la TAROM în această lună. Aeronava va purta numele unei alte legende a sportului românesc, Ivan Patzaichin.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *