Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Drama lui Avram Iancu nu s-a consumat pe câmpul de luptă La împlinirea a 154 de ani de la trecerea în veșnicie a Crăișorului Munților, ne aplecăm fruntea cu profundă recunoștință și venerație în fața memoriei lui Avram Iancu, duhul nepieritor al Apusenilor, a cărui jertfă morală și tăcere dureroasă continuă să lumineze, peste veacuri, conștiința unui neam care își caută reîntregirea demnității în adevăr, credință și libertate. În istoria unui popor sunt momente când pământul însuși pare că zămislește oameni pentru a-și apăra ființa și continuitatea.
Într-o astfel de rânduială providențială s-a născut, pe plaiurile Țării Moților, cel care avea să devină simbolul absolut al demnității transilvănene: Avram Iancu. Venirea sa pe lume, în Vidra de Sus, s-a înscris în destinul său ca un legământ tainic între asprimea munților, statornicia stâncilor și soarta unui neam greu încercat, umilit, însă niciodată înfrânt în fibra sa cea mai adâncă. Țara Moților este un spațiu duhovnicesc, o cetate naturală de piatră și molid, în care libertatea a fost mereu mai presus de decretele imperiale.
În acest relief frânt și spectaculos, omul învață încă din primii ani că supraviețuirea este o formă de rezistență morală și că demnitatea reprezintă temelia prin care își poate ridica privirea spre cer cu fruntea sus. Crescut în ritmul aspru al vieții de munte, tânărul Iancu a absorbit tăcerea adâncă a Apusenilor și suferința mută a iobagilor români din Transilvania. Născut în 1824, a purtat în vene moștenirea Răscoalei lui Horea, Cloșcă și Crișan, fiindcă memoria colectivă a moților păstra intactă amintirea tragismului de pe Dealul Furcilor din Alba Iulia.
Pentru Avram Iancu, această amintire avea o importanță deosebită, fiind o rană încă vie în memoria și în viața neamului său. El a înțeles de timpuriu că destinul său individual era indiscutabil împletit cu suferința colectivă a milioanelor de români lipsiți de drepturi politice, civice și umane pe propriul lor pământ strămoșesc. Formarea intelectuală a lui Avram Iancu la Gimnaziul din Zlatna, la Liceul Piarist din Cluj și ulterior, la Târgu Mureș, pe un post de cancelar (practicant) la Tabla Regească l-a plasat la intersecția dintre idealurile Iluminismului european și realitățile opresive ale Transilvaniei habsburgice.
Spre deosebire de imaginea simplificată a liderului militar spontan, Avram Iancu a fost în primul rând un intelectual strălucit, un jurist dublat de un spirit filosofic profund. În cancelariile de judecată de la Târgu Mureș, Avram Iancu a văzut cum legea, în loc să fie un instrument al dreptății universale, devenise o armă de coerciție împotriva majorității românești. Acolo a înțeles distincția fundamentală dintre dreptul pozitiv (legile strâmbe create de un sistem aristocratic opresiv) și dreptul natural (dreptul divin, inalienabil al fiecărui om și al fiecărui popor la libertate, identitate și egalitate).
Formarea sa juridică i-a oferit instrumentele necesare pentru a transforma revendicările românilor dintr-o reacție spontană într-o cerință fundamentată pe principii constituționale și pe o rigoare juridică ireproșabilă. La Adunarea Națională de la Blaj din primăvara anului 1848, când mulțimea adunată pe Câmpia Libertății striga într-un singur glas dorința de libertate, Avram Iancu a fost cel care a dat formă rațională emoției colective. El nu a cerut privilegii pentru neamul său, a vorbit despre drepturi egale cu ale celorlalte națiuni transilvănene, abolirea iobăgiei și recunoașterea ființei naționale românești.
Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania a pus în lumină geniul organizatoric și militar al lui Avram Iancu.