Turcia va renunța treptat la una dintre cele mai importante baze militare pe care le are în nordul Irakului și va preda controlul autorităților de la Bagdad. Decizia, convenită de președintele Recep Tayyip Erdogan și premierul irakian Ali al-Zaidi la New York, în marja Adunării Generale a ONU, arată că Ankara este dispusă să reducă o prezență militară pe care a apărat-o ani la rând, într-un moment în care încearcă să încheie conflictul cu PKK. În schimb, Irakul s-a angajat să ia măsuri împotriva grupărilor armate străine din regiunea Sinjar și să restabilească acolo autoritatea statului.
Anunțul a fost făcut simultan de Direcția de comunicare a președinției turce și de biroul premierului irakian, potrivit agenției dpa, citată de Agerpres. Formularea comună contează: de ani de zile, prezența trupelor turce pe teritoriul irakian a fost un subiect de dispută, iar Bagdadul a protestat în repetate rânduri față de ceea ce considera o încălcare a suveranității sale. Faptul că ambele capitale prezintă acum retragerea ca pe un acord negociat, nu ca pe o concesie, sugerează că fiecare parte a obținut ceva.
Pentru Ankara, miza principală este Sinjar. Zona, situată aproape de granița cu Siria, a devenit după războiul cu Statul Islamic un loc în care au prins rădăcini formațiuni armate apropiate de PKK, iar Turcia a lovit-o de mai multe ori din aer. Nordul Irakului a servit multă vreme drept zonă de refugiu pentru PKK, organizație considerată teroristă de Turcia, Uniunea Europeană și Statele Unite. Dacă guvernul irakian își preia efectiv controlul acolo, Ankara ar putea obține pe cale politică ceea ce nu a reușit pe deplin prin operațiuni militare.
Contextul explică de ce acordul vine acum. Prezența militară turcă din zonă datează din 2015, când a fost justificată prin lupta împotriva Statului Islamic, însă de-a lungul timpului ținta principală a devenit PKK. Guvernul turc se află în prezent într-un proces de pace cu gruparea și vrea să pună capăt unui conflict care durează de câteva decenii. O retragere treptată este, în această logică, și un semnal: Ankara arată că își poate reduce amprenta militară peste graniță, cu condiția ca vidul lăsat să nu fie umplut de militanții kurzi. Rămâne de văzut cât de repede se va face retragerea și dacă Bagdadul are capacitatea reală de a-și impune autoritatea într-o regiune în care concurează numeroși actori armați.
Baza nu e singurul subiect pe masă. Turcia și Irakul încearcă să își refacă relația după ani de tensiuni, iar cooperarea discutată merge dincolo de securitate: gestionarea comună a apei din Eufrat și Tigru, o sursă veche de nemulțumire la Bagdad, proiecte comune de infrastructură, inclusiv conducte de petrol, și extinderea legăturilor rutiere și feroviare. Pentru Irak, relația cu Turcia înseamnă apă și rute comerciale. Pentru Turcia, înseamnă o graniță sudică mai sigură și acces la resursele energetice irakiene. Predarea bazei pare să fie prețul plătit de Ankara pentru acest parteneriat mai larg.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original