Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată ISU Constanta/Ancheta epidemiologică din Saturn s-a încheiat: Stafilococ Auriu pe mâna unui bucătar și bacterii în farfurii Ancheta epidemiologică în cazul focarului de toxiinfecție alimentară din stațiunea Saturn a fost finalizată, a anunțat joi Ministerul Sănătății. Investigația a fost coordonată de Direcția de Sănătate Publică Constanța și s-a concentrat pe stabilirea cauzelor care au dus la îmbolnăvirea turiștilor la unitatea de cazare respectivă.
În cadrul verificărilor, inspectorii DSP Constanța au recoltat probe de apă potabilă, alimente, de la personalul din blocul alimentar, precum și probe de salubritate de pe suprafețe și tegumente. Potrivit rezultatelor analizelor, probele de apă potabilă au fost potrivite, fără identificarea unor germeni patogeni. Nici probele de materii fecale recoltate de la angajații din blocul alimentar nu au indicat prezența unor bacterii sau germeni patogeni.
De asemenea, coproculturile recoltate de la pacienți au fost negative pentru principalii agenți patogeni investigați. Problemele au fost identificate însă în cazul alimentelor. Analiza probelor recoltate din ciulama de pui și piure de cartofi a evidențiat prezența bacteriilor din grupa Enterobacteriaceae, la valori peste limitele admise.
În urma verificării personalului din blocul alimentar, din cele 13 exudate nazale recoltate, la o persoană a fost identificată prezența Staphylococcus aureus. Aceeași persoană a avut rezultate pozitive și la probele de salubritate a tegumentelor, fiind identificate Staphylococcus sp. coagulazo-pozitiv și Staphylococcus sp.
hemolitic. Exudatele faringiene recoltate de la personal nu au evidențiat rezultate pozitive. În schimb, probele de salubritate recoltate de pe suprafețele din blocul alimentar au fost potrivite și nu au indicat prezența unor germeni patogeni.
La recontrolul efectuat de inspectorii DSP Constanța în data de 8 septembrie 2026, a fost constatată din nou prezența Enterobacteriaceae în probele alimentare analizate. Pentru nerespectarea regulilor de igienă individuală în timpul programului de lucru de către personalul din sectorul alimentar, DSP a aplicat o amendă de 6. 000 de lei, în baza HG nr.
857/2011, art. 42 lit. c.
Angajatul la care a fost identificat Staphylococcus aureus nazal a fost îndrumat către medicul de familie sau medicul de medicina muncii pentru evaluare și stabilirea conduitei medicale. Pentru prevenirea apariției unor noi cazuri, autoritățile au dispus mai multe măsuri, printre care: – triaj epidemiologic zilnic al personalului; – respectarea strictă a regulilor de igienă și a echipamentului de protecție; – curățarea și dezinfecția spațiilor și ustensilelor; – verificarea lanțului frigorific; – monitorizarea temperaturilor; – verificarea condițiilor de depozitare și păstrare a alimentelor. Ancheta epidemiologică a fost derulată de DSP Constanța după apariția focarului de toxiinfecție alimentară în stațiunea Saturn.