Bernadette Szocs a început excelent partida și a controlat jocul în primele două seturi. Szocs a menținut un ritm ridicat, impunându-se cu 11-3 și 11-7.
Setul al treilea putea aduce încheierea rapidă a meciului. Bernadette Szocs a condus cu 10-7, având trei mingi de meci, însă Polcanova a revenit și a câștigat cu 12-10. Austriaca a profitat de momentul favorabil și a egalat situația la general după ce s-a impus cu 11-8 în setul al patrulea.
În decisiv, cele două sportive au mers mult timp cap la cap. Szocs și-a păstrat însă calmul în momentele importante, s-a desprins la 9-6 și a închis partida cu 11-8. Bernadette Szocs s-a impus astfel cu 3-2 (11-3, 11-7, 10-12, 8-11, 11-8) și continuă parcursul la WTT Champions Macao 2026.
În sferturile de finală, sportiva din România o va întâlni pe principala favorită a competiției, japoneza Miwa Harimoto. Bernadette Szocs și Sofia Polcanova formează una dintre cele mai de succes perechi de dublu feminin din tenisul de masă. Ele au în palmares un titlu european, în 2022, și o medalie de argint europeană, în 2024, iar în 2025 au devenit vicecampioane mondiale.