Un pensionar american care nu a strâns mare lucru pentru bătrânețe poate trăi decent în Asia cu aproximativ 600 de dolari pe lună. Cam atât costă un trai confortabil în Chiang Rai, în nordul Thailandei. Orașul thailandez e unul dintre cele patru locuri din regiune care atrag tot mai mulți străini la pensie, alături de Penang, Hoi An și Dumaguete. Explicația e simplă: potrivit Investopedia, doar cam șase americani din zece au un cont de economii pentru pensie. Pentru ceilalți, mutarea într-o țară unde dolarul valorează mult mai mult nu mai e un moft, ci o soluție. Iar Asia domină clasamentele de accesibilitate, cu opt dintre primele zece locuri.
Penang, statul malaezian de circa 1,75 milioane de locuitori, e poate cea mai comodă alegere pentru cine nu vrea să învețe o limbă nouă, pentru că engleza se vorbește pe scară largă. Nu e însă cea mai ieftină. Un apartament cu trei dormitoare, într-un bloc modern cu facilități de lux, costă în jur de 800 de dolari pe lună. În schimb, mâncarea rămâne la prețuri mici: o masă obișnuită trece rar de 5 dolari, iar un cuplu cheltuie cam 200 de dolari lunar la alimente. Diferența față de un oraș american mediu se simte mai ales la cheltuielile de zi cu zi, nu la chirie.
Varianta vietnameză e Hoi An, un vechi oraș-port cu plaje, clădiri istorice și o comunitate de expați tot mai mare. O casă mică se închiriază cu aproximativ 500 de dolari pe lună. Are și un minus clar: pentru tratamente de specialitate, mulți străini stabiliți acolo preferă să meargă la clinicile din Bangkok. Pentru un pensionar, asta poate cântări mai mult decât orice plajă. Dumaguete, în Filipine, a rezolvat parțial problema. Guvernul de la Manila l-a trecut printre cele cinci zone promovate ca centre de pensionare, iar serviciile medicale locale s-au îmbunătățit de atunci. Localnicii îi spun „Orașul oamenilor blânzi”, o locuință modernă costă între 400 și 500 de dolari lunar, iar doi oameni pot lua cina la un restaurant bun cu vreo 10 dolari, cu tot cu băuturi.
Chiang Rai e alegerea celor care vor liniște. Are sub 100.000 de locuitori și e mai răcoros decât restul Thailandei. Mulți expați îl preferă aglomeratului Chiang Mai, iar printre atracțiile lui se numără Templul Alb, o lucrare de artă budistă contemporană. Pe hârtie, cele 600 de dolari lunar îl fac cel mai atractiv dintre cele patru. Totuși, cifra trebuie privită cu prudență: este o medie, iar costul real depinde mult de stilul de viață și de nevoile medicale ale fiecăruia.
Tocmai aici e partea pe care broșurile despre „pensia de rege” o trec de obicei sub tăcere. Înainte de mutare, trebuie verificate regulile de viză și de ședere pe termen lung, care diferă de la o țară la alta și se pot schimba. Asigurarea medicală și calitatea spitalelor sunt esențiale la o vârstă la care vizitele la medic devin mai dese. În zonele mai puțin turistice, engleza nu mai e o certitudine. Clima contează și ea: unele regiuni au sezoane ploioase grele și chiar taifunuri. Prețurile mici sunt reale, dar nu vin fără compromisuri.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original