Orion Innovation, firma din Bucureşti a grupului american de servicii software cu acelaşi nume, a încheiat 2025 cu un profit net de 9,5 mil. lei (1,9 mil.
euro), în scădere cu 19,9%, în timp ce cifra de afaceri a coborât cu 1,2%, la 113,7 mil. lei (22,6 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Numărul mediu de angajaţi a urcat de la 224 la 243, iar datoriile totale s-au triplat, cu o creştere de 201,8%, la 11 mil. lei (2,2 mil. euro).
Capitalurile proprii au coborât cu 22,6%, la 21,3 mil. lei, iar marja netă s-a redus de la 10,3% la 8,3%. Este prima scădere a afacerilor de când firma a fost înfiinţată, în noiembrie 2020.
În 2021 a raportat 68 mil. lei şi 235 de angajaţi, apoi cifra de afaceri a urcat la 102,4 mil. lei în 2022 şi la 115,1 mil.
lei în 2024, anul cu cel mai mare profit din istoria sa, 11,8 mil. lei. Ioana Niţă Asociaţii sunt Mera Investments şi Orion Innovation AG, ambele societăţi elveţiene cu sediul la Zug.
Administrator este Rodica Elena Milea, conform informaţiilor publice. În februarie 2021, ZF scria că Orion Innovation preia producătorul român de software Tellence Technologies, fondat în 2012 de Efi Levinzon şi Leo Radu, care avea atunci circa 300 de specialişti, şi că deschidea un centru de dezvoltare la Bucureşti. Grupul Orion Innovation are circa 6.
000 de angajaţi şi 12 centre principale de livrare şi se prezintă ca partener de inginerie software pe zonele de inteligenţă artificială, date şi analiză, cloud, securitate cibernetică şi design de produs, conform informaţiilor de pe site-ul companiei. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Nouă bănci din cele 29 din România au fost pe pierdere în S1/2026, în pofida dobânzilor încă mari. Sunt bănci mici.
Cât vor mai rezista? Cum arată sistemul de învăţământ la începutul unui nou an şcolar: Numărul elevilor a scăzut de la an la an, numărul profesorilor a crescut. Abandonul şcolar este în scădere, dar sunt încă diferenţe mari între cele două Românii: cea din rural şi cea din urban Mihai Bordeanu, Dacia: Noi nu plecăm de la zero.
Plecăm de la 4 mld. euro investiţi de grup în România, dar nu suntem trataţi ca un investitor care a pus pe masă aceşti bani Grupul farmaceutic Fildas-Catena se apropie de borna de 10. 000 de angajaţi Producătorul Nutella, Kinder şi Raffaello îşi schimbă strategia pentru România?
Care sunt cele cinci grupuri care domină piaţa de modă locală? Au în total 17 branduri şi afaceri de peste 2 mld. euro în România.
Pepco şi proprietarul Zara se bat pentru supremaţie, dar polonezii de la LPP vin tare din urmă CEC Bank pentru afaceri româneşti. Andreea-Dana Popescu, PPC blue România: Acum avem circa 1. 400 de puncte de încărcare şi vrem să ajungem până la finalul anului la 2.
000. Pentru a dezvolta piaţa este nevoie să ne concentrăm pe programe care depăşesc momentul achiziţiei, cum este cazul Rabla Generali România a fost mereu pe profit în ultimul deceniu. Iar subscrierile s-au triplat Bursă.
Alexandru Petrescu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, vine la conferinţa ZF Piaţa de Capital pe 25 septembrie. Supraveghetorul într-un an record: cum se schimbă rolul ASF când piaţa atinge maxime Concelex, unul dintre cei mai mari constructori, şi-a completat echipa de management cu Daniel Spiridon, fost CEO al eMag Ungaria şi managing partner al McKinsey, şi Carol Şerban, fost director comercial al Glovo. Compania are în prezent contracte semnate de 3 mld.
euro, în timp ce pipeline-ul total pentru următorii cinci ani se ridică la aproximativ 5 mld. euro ZF Agropower. Cum simte un mic producător de mere concurenţa cu producătorii polonezi.
„Au nişte preţuri la care noi cu greu reuşim să ne menţinem“ Cum a ajuns „armata“ de 680.